„În amintirea memoriei”


Oricît de mulţi scriitori ruşi deosebiţi am cunoaşte, trebuie să ştim că mai sînt cîţiva la fel de buni despre care nici măcar n-am auzit. Maria Stepanova era populară în lumea literară ca poetă şi jurnalistă, dar romanul ei de debut, În amintirea memoriei, a spart toate topurile şi a adunat toate premiile.


În În amintirea memoriei (Humanitas Fiction, 2021, traducere și note de Luana Schidu), Maria Stepanova încearcă să reconstruiască istoria familiei după amintiri, memorie şi obiecte, fotografii (multe teorii despre fotografie, cum încep să fie tot mai multe de-a lungul timpului), cărţi, vederi, poveşti, jurnale, momente istorice la care au participat membrii familiei (război, revoluţie), muzică, documente, mărturii (despre războaie, blocada Leningradului, foamete), citate, scrisori (acele „noncapitole” cu scrisorile bunicilor şi străbunicilor – cele mai vii personaje din carte, „obiceiul familiei era să-și scrie mult și des”, refacerea istoriei prin scrisorile rudelor – din Crimeea, de pe front, mai ales de la bunicul Leonea, din Leningradul blocat), cîntece (în timpul războiului hiturile primeau alte versuri, la temă), trecut („nu intrăm în viața trecută cu drepturi egale, ci ne strecurăm acolo, ca o fetiță în șifonierul mamei, știind prea bine că luăm ceva ce nu ne aparține”), în fine, prin mîntuire („sensul slujbei de înmormîntare și speranța celor care o ascultă rezidă în „și îi fă lui veșnică pomenire” – unde mîntuiește (salvează) și conservă (păstrează) înseamnă unul și același lucru”). Foarte multe intertexte, ba chiar şi adevărate eseuri despre fotografi, cum e, de exemplu, capitolul despre viaţa şi opera Francescăi Woodman, „fotograf de fantome”, sau despre picturile Charlottei Salomon, autoarea primului „roman grafic” din istorie, „Viață? sau teatru?”, compus din picturi, muzică şi text.


Abia în ultima parte a cărţii, a treia, personaj principal e propria familie, străbunicii, bunicii, părinţii, ea, care-i reprezintă pe toţi, de altfel. Pînă atunci cartea e despre orice oricînd, se sare cu lejeritate de la Napoleon la Ţvetaeva şi de la Mandelştam la Stalin pe aceeaşi pagină, practic. E ca un perete – atemporal – de Facebook pe care curg – una după alta – postările prietenilor tăi scriitori, istorici, jurnalişti, fotografi, pictori, arhitecţi, critici literari, critici de artă, de film, străbunica adolescentă, studentă la medicină la Paris, îi scrie viitorului ei soţ, viitorul străbunic, scrisori lungi şi insistente şi îi răspunde şi el din cînd în cînd, mătuşa îşi ţine acolo jurnalul, bunicii postează fotografii, mai întîi mai rar, apoi tot mai des. Acest roman-sac, la care Maria Stepanova meştereşte de la 10 ani, e exact ca apartamentul mătușii Galea, care adună mereu lucruri pentru ea de valoare, fiind legate de familie, doar că la un moment dat se simte sufocată de ele și începe să le ducă pe toate în același loc, în aceeași cameră, ca să elibereze cealaltă cameră, în care să se poată simți liniștită, doar că la un moment dat se umple și acea cameră („erau două camere; pe măsură ce obiectele cucereau locul, Galka se muta dintr-una în cealaltă, luându-și cu ea strictul necesar. Dar și acolo începea procesul de triere și reevaluare; casa trăia revărsându-și viscerele în afară și nemaifiind în stare să și le tragă înapoi. Nu mai exista important și neimportant; într-un fel sau altul totul era esențial”).


O carte, într-adevăr, unică și deosebită, imposibil de comparat cu alta, un roman care a cîştigat premiile Iasnaia Poleana, NOS, dar şi Bolșaia Kniga, cel mai mare premiu literar rusesc, şi care e în curs de traducere în peste 15 limbi (traducerea în germană a cîştigat premiul pentru Cea mai Bună Traducere a Anului 2020 şi iată că şi noi o putem citi printre primii, datorită traducătoarei Luana Schidu şi editurii Humanitas Fiction, fireşte). Lectură plăcută şi utilă!


Maria Stepanova, În amintirea memoriei (Humanitas Fiction, 2021, trad.: Luana Schidu).