Încă un rând, declarație de dragoste pentru viață



It's okay, it's okay

That we're living, we're living this way

Don't know where I'm in five but I'm young and alive

Fuck what they are saying, what a life


Un IT-ist, un psiholog și un scriitor ies de la film și fredonează cât decid să ia un Uber spre centru, unde să continue să bea și să povestească. Pe drum glumesc despre jurnalismul imersiv și cum Încă un rând e filmul care i-a trimis să bea în scop de cercetare pentru un articol. Revine scriitorului să vă povestească aici cum a fost.


Patru prieteni, profesori de liceu, decid să se apuce de băut și să se țină de asta constant. Vor să facă un experiment cu scopul atingerii unei alcoolemii optime pentru a funcționa mai bine profesional și social. Cam asta e ideea de bază, supersimplificată, a filmului Încă un rând, produs de Zentropa Entertainments în Danemarca și distribuit la noi de Bad Unicorn. Însă scenariul încorporează mult mai mult decât niște zile de beție, iar premisa alcoolului și a teoriei pe care o verifică cei patru profesori este doar atât, o premisă. Una de la care pornește întrebarea „Ce este tinerețea?”, parte dintr-o reflecție mai amplă aparținând lui Søren Kierkegaard.


Cadrele strânse, apropiate, cu prim-plan pe grimasele abia perceptibile ale actorilor, ajută la redarea jocului excelent făcut cu naturalețe nu doar de Mads Mikkelsen (mult mai cunoscut publicului larg pe plan internațional, asta mai ales datorită rolului principal din Hannibal), ci și de Thomas Bo Larsen, Lars Ranthe și Magnus Millang. Plictisul lor este veridic și e atât, atât de facil să te descoperi pe tine în viața nemulțumitoare pe cel puțin un plan a personajelor - fie că e vorba de familia în care nu te mai regăsești, de iubirea cu care nu mai rezonezi sau, dimpotrivă, a cărei lipsă o resimți acut, fie că e vorba de incapacitatea de a te manifesta profesional cu încrederea necesară pentru a evita dezamăgirea și autodezamăgirea.

Încă un rând este o producție despre curaj și frică, despre a fi prezent sau invizibil chiar și pentru tine. Reîntorcându-ne la Kierkegaard, e o perspectivă asupra noțiunii de eșec. Eu nu aș zice că e un film despre alcool sau dependență, căci pentru cei patru prieteni paharele sunt doza de curaj necesară, iar producția regizată de Thomas Vinterberg explorează limitările cu care au de-a face: alcoolul este curaj, într-adevăr, însă e foarte greu de ales ce să facă ei cu acel curaj. Pentru că un pahar în plus poate face o parte din munca ta și poate capta pentru tine atenția clasei care altfel te ignoră, îți poate ascuți simțurile astfel încât să-l vezi cu ochi noi pe partenerul de viață, dar chiar același pahar poate fi cel care te dă de gol în fața clasei, a soției, a colegilor, cel care te împinge spre discernerea distorsionată între siguranță și pericol. În același timp, e cumva reconfortant să vezi că deține controlul cel care decide să-și reumple paharul, pentru că ajunge să fie aproape arbitrar modul în care iubirea sau lipsa ei te fac să bei sau să te lași.

Am apreciat perspectiva internă, chiar interiorizarea, de cerc restrâns, de grup închis. Cei patru nu sunt văzuți din exterior decât secundar, desigur că fragmentat, căci în rest ei își stabilesc ordinea propriului univers: aleg când și cât să bea, se pun de acord asupra observațiilor studiului pe care-l fac și le notează împreună, se ajută reciproc și au un fel de onoare a unui club secret, care își propune să nu implice pe nimeni din exterior. Nu am putut să nu remarc trist că singura dată când s-a râs în sală a fost când ea spune exasperată că ia copiii și pleacă la sora ei, probabil o afirmație familiară multora, golită tot mai mult de sensul real și de implicațiile grave ale acestuia și asociată cu o presupusă dramatizare a femeilor.


Printre multiplele plusuri ale lui Încă un rând aș aminti și imaginile de arhivă cu personalități istorice chicotind lângă sau după un păhărel (Bill Clinton, Angela Merkel, Nicolas Sarkozy, Brejnev sau Junker) și stratificarea înțelesurilor pe care, sunt convinsă, publicul le va prinde separat, după puteri, după o vizionare sau trei.


Și modul în care e surprinsă toata gama de trăiri determinate de alcool: de la buna-dispoziție de început și până la starea de euforie ulterioară, trecând de deschidere, poate melancolie și tristețe, pentru a ajunge la extaz și iresponsabilitate ce se manifestă și ea în trepte. Dincolo de toate acestea, Încă un rând rămâne o declarație de dragoste pasională pentru viață, cu tot răul și binele din ea, o pledoarie viscerală pentru relaxare și-un dram de nebunie și curaj, pentru găsirea acestuia în moduri neașteptate, „neortodoxe”, pentru asumarea de riscuri fie și doar ca să stabilești tu pentru tine ce ți se potrivește și ce nu. Am plecat de la film și mi-am încheiat seara pe o terasă cu zâmbetul pe buze și cu lacrimi în ochi de recunoștință pentru că am avut de atâtea ori ocazia să spun că e ok, chiar e ok că trăim așa, nu știu ce fac peste cinci minute, dar sunt tânără și vie și mai dă-i în pula mea pe toți, ce bine că trăim aici, acum!