5 to go, burse în valoare totală de 58.500 € pentru 5 tineri care vor să-nvețe în țară ca afară


Tot mai mulți tineri visează să plece la studii în străinătate, dar puțini ajung să-și îndeplinească acest deziderat. 5 to go le ușurează misiunea și îi motivează să rămână în țară, dar totodată să urmeze un program internațional. În parteneriat cu Bucharest International School of Management (BISM), 5 to go oferă ocazia de a urma un program de licență cu diplomă și acreditare din Marea Britanie, în România, oferind 5 burse de 50% din taxa anuală de școlarizare, și anume 3,900 euro pe an, pentru întreaga perioada a programului, 3 ani.


Tinerii pasionați, determinați și motivați să își urmeze visul sunt așteptați să se înscrie pe www.bism.ro! Pot aplica pentru burse toți cei care au terminat liceul în 2020 sau 2021, până duminică, 15 august. Tot ce trebuie făcut este ca aplicanții să completeze aplicația pentru bursă online, să aibă diplomă de BAC cu o notă de minimum 7.5 și un certificat care atestă nivelul de limbă engleză, minim B2. Aplicația va fi evaluată de către echipa 5 to go, împreună cu reprezentanții BISM, iar după 17 august vor fi anunțați cei care trec în etapa următoare, un interviu cu un membru din echipa BISM, dintre care se vor alege cei 5 bursieri 5 to go.


Pentru 5 to go, implicare în comunitate este o coordonată importantă de business și de comunicare. Suntem mereu prezenți în locațiile noastre și stăm de vorbă cu cei care ne consumă produsele ori de câte ori avem ocazia. Știm că tinerii de astăzi sunt antreprenorii de succes de mâine, vedem în noua generație multă pasiune și dorință de a reuși, determinare și încredere în ei și în contribuția pe care o pot aduce în societate. De aceea, ne dorim să îi răsplătim, să le oferim un sprijin concret. Pentru a putea ajunge un profesionist desăvârșit este nevoie de susținere, iar aceste burse sunt modul nostru de a spune: avem încredere în generațiile de azi care vor construi un viitor mai bun”, a declarat Radu Savopol, co-fondator 5 to go.


Cele 3 programe de licență oferite de BISM, unice în România, sunt Business Management, Digital Marketing and Business Management, Accounting and Finance with Business Analytics susținute de cei mai buni experți și academicieni din țară și din străinătate. În plus, în toți cei 3 ani de studiu cursanții au la dispoziție internship-uri și programe de formare.


„5 to go oferă 5 burse generoase la BISM pentru absolvenți de liceu care vor să facă o facultate de business britanică, dar să studieze în București,” a declarat Radu Atanasiu, Associate Dean la Bucharest International School of Management. „Încercăm împreună să ținem tinerii cool în țară, să le oferim învățământ managerial ca în UK, completat cu stagii practice și internshipuri în companii românești, astfel încât, după cei trei ani de facultate, absolvenții să aibă cariere de succes în Londra, în Singapore sau, sperăm noi, la București, unde este multă treabă de făcut.”


Bursele oferite de 5 to go acoperă 50% din taxa anuală de școlarizare, și anume 3,900 euro pentru fiecare dintre cei 5 bursieri. În total, valoarea burselor ajunge la 58,500 euro pentru cei 3 ani ai programului.


Cei care vor să facă primul pas pentru o carieră de succes alături de 5 to go sunt invitați să aplice pe www.bism.ro/undegraduate/5tostay.