„Aceeaşi mare”


Pe malul aceleiaşi mări, da-n Bulgaria, citesc din Aceeaşi mare de Amos Oz (Humanitas Fiction, 2021, trad.: Marlena Braester): „zăpada îmi aminteşte de poveştile bulgăreşti pe care mama mi le / povestea cînd eram mic”.


Aceeaşi mare este cartea de suflet a lui Amos Oz, cartea la care scriitorul a ţinut cel mai mult: „Am scris această carte cu tot ceea ce am. Limbaj, muzică, structură… Dintre toate, mi-e cea mai apropiată. Aproape de mine, aproape de ceea ce am dorit întotdeauna… Am mers cît de departe am putut”. Carte tradusă în peste 20 de țări, după care s-a făcut şi o dramatizare (Tel Aviv), adaptată ca operă (Bari, Italia), cîştigătoare a premiului francez WIZO.


Cînd deschizi şi răsfoieşti prima dată cartea, ai impresia că e un volum de poezie, dar îţi dai seama imediat că Amos Oz îşi construieşte cartea ca pe un roman, dar din texte poetice, aşa cum în Scene de viaţă campestră a creat un roman din proze scurte. Chiar din primul text apar personaje importante şi memorabile, pe care le vom putea urmări cum cresc şi se împlinesc pe tot parcursul cărţii, încetul cu încetul, pas cu pas, ca-n viaţă. Din prima strofă avem trei personaje principale – Albert, soţia lui – Nadia, care moare, şi unicul lor fiu – Enrico David, zis Rico, apoi apare imediat şi prietena lui – Dita, celălalt personaj principal („Nu departe de mare, pe strada Amirim / locuiește singur domnul Albert Danon. Îi plac măslinele / și brînzeturile sărate. Om blajin, consilier fiscal, nu de mult, / într-o bună dimineaţă, nevastă sa Nadia a murit de cancer ovarian. / Rămăseseră rochii, o măsuţă de toaletă, șerveţele brodate fin. / Unicul lor fiu, Enrico David, / plecase să escaladeze crestele munţilor din Tibet”…). De aici încolo cititorul seamănă cu un spectator de teatru sau film, în faţa lui curgînd cadre din prezentul, trecutul şi imaginarul din viaţa personajelor principale, secundare sau episodice, care – toate – locuiesc lîngă aceeaşi mare şi aud briza în balcon. Nadia, de exemplu, este măritată de foarte tînără de părinţi (la 16 ani şi jumătate), din interes, cu o rudă bogată (Nadia o întreabă atunci pe cea mai bună prietenă dacă asta e dragostea; „cînd iubeşti e cu totul altfel, / dar cum explici unei ţestoase ce sunt fluturii”, îi spune aceasta), dar toate se rezolvă de la sine, pentru că cică n-ar fi putut să aibă copii, iar relaţia cu Albert e, iată, din dragoste – şi ţine pînă la moarte şi dincolo de ea. Apoi, Nadia e personaj şi după moarte – apare în poeme-monolog, poeme-dialog cu fiu-so şi cu Albert, c-aşa vrea bătrînul narator, care ne arată filmul, dar ne sugerează şi concluzia: „există dragoste şi dragoste. La sfîrşit, fiecare rămîne / singur”.


Aceeaşi mare este un extraordinar volum experimental care cred că va fi îndrăgit şi de iubitorii de poezie, şi de cititorii de proză. O carte pe care o aşez cu grijă în raftul de poezie din spatele biroului meu, dar care poate fi pusă şi la Proză, în raftul Amos Oz, fireşte. Lectură plăcută şi utilă!


Amos Oz, Aceeaşi mare (Humanitas Fiction, 2021, trad.: Marlena Braester).