#ALDrecomandă: Woody Allen pe streaming, la Amazon Prime



Bine v-am găsit din nou, dragi cinefili! De data aceasta trecem la Amazon Prime. Vă prezint și recomand pentru acest weekend un film de Woody Allen, proaspăt, pe vremuri primit cu bucurie, azi cu rezerve și refuzuri în lumina evenimentelor din viața lui Allen, puse sub bisturiu mai recent.


Rifkin's Festival/Festivalul lui Rifkin (2020, regia Woody Allen)

Rifkin's Festival este cel mai recent film al octogenarului (85 de ani!) și azi controversatului Woody Allen, care și-a publicat tot anul trecut și autobiografia, refuzată de mai toate editurile, Apropos of Nothing/Apropo de nimic. Poți fi criticat că promovezi un film de Woody Allen, dar nu poți contesta autorul de film, prozatorul și scenaristul genial care a făcut Manhattan, Annie Hall, Hannah și surorile ei sau Dragoste și moarte (doar patru titluri dintr-o filmografie de peste 50 de titluri).


Wallace Shawn (The Princess Bride, My Dinner with Andre) este Mort Rifkin, un profesor și critic de cinema, alter-egoul-ul lui Allen în această comedie romantică, de interes special pentru cinefili. Shawn (n.1943) nu e prea simpatic în rol, dar Allen nu s-a mai riscat să joace el și nici alte alter-ego-uri nu au funcționat perfect (v. Larry David în Whatever Works, 2009). Soția lui Rifkin, mult mai tânără, Sue (Gina Gershon), este PR de film și relația lor se destramă vizibil. Totul se întâmplă la festivalul de film de la San Sebastian, acolo unde a fost și filmat Rifkin's Festival și unde a avut și premiera în 2020. Louis Garrel, actor și regizor francais a la mode (L'homme fidèle), este Philippe, un regizor francais… a la mode, arogant și snob, cu care ea flirtează masiv. Rifkin se îndrăgostește și el de o doctoriță spaniolă, Jo Rojas (Elena Anaya) și fabulează romantic. Rifkin's Festival e presărat de secvențe onirice în alb-negru din filmele preferate ale lui Allen, și tot soiul de citate cinefile, de la Cetățeanul Kane al lui Orson Welles, Jules și Jim de François Truffaut, À bout de souffle/Cu sufletul la gură de Jean-Luc Godard, 8 1/2 de Federico Fellini, Îngerul exterminator și Farmecul discret al burgheziei de Luis Buñuel (despre care am povestit săptămâna trecută). Un bărbat și o femeie de Claude Lelouch, la Persona și Fragii sălbatici de Ingmar Bergman. În plus, un cameo savuros, Christoph Waltz în rolul Morții din capodopera lui Bergman, A șaptea pecete.


Un film inegal, ușor ca un fulg (de peliculă), dar intim, tandru și delicat ca o prăjitură, însă un desert cam pentru diabetici, avînd în vedere ultimii ani din viața autorului.




Mai puteți vedea pe Amazon prime o mini-serie făcută de Woody Allen, special pentru ei în 2016, șase episoade, Crisis in Six Scenes/Crize în șase scene, cu el și Elaine May în rolurile principale. Pe Netflix, Allen e prezent cu Manhattan Murder Mystery/Misterul crimei din Manhattan (1993) și From Rome with Love/Cu dragoste din Roma (2012). Iar pe HBO GO e un singur film cu el și scris de el, comedia clasică Play It Again Sam/Mai cântă o dată Sam (1972) regizat de Herbert Ross, și un documentar despre el și problemele create de scandalul Woody Allen/Mia Farrow, Allen contra Farrow (2021), un serial cam tabloid în 4 episoade.


* * *

Despre controversele vieții lui Woody Allen, așa cum reies ele din volumul lui autobiografic Apropo de nimic a scris și colega mea, Anca Zaharia, aici.