Anchetă: ce vor scriitorii români să scrie pe cărțile de identitate


Vorbeam cu Ionuț Cheran despre scandalul cu noile cărți de identitate și discuția a ajuns, destul de natural, la ce ar vrea scriitorii să se știe despre oameni din cărțile de identitate. Așa, la o primă vedere. Eu aș vrea, de exemplu, să ai date medicale de ajutor în cazuri urgente, dar și să ți se facă update automat cu ultima carte citită. Asta așa, ca să nu porți la tine mereu un device cu Goodreads instalat. Mulțumindu-i pentru ideea acestei anchete, începem chiar cu răspunsul lui Ionuț.


Ionuț Cheran

Tulburările afective și/sau de personalitate, fetișurile, fobiile, IQ-ul și poate pe spate un motto preferat.


Camelia Cavadia

E drept că nu m-am gândit niciodată la informațiile pe care ar trebui să le conțină cartea de identitate, pentru că mereu am văzut în ea doar un document de identificare. Și mărturisesc că și acum, măcar ca exercițiu de imaginație, mi se pare greu să găsesc acele informații relevante ce ar fi necesar să apară acolo. Chiar mi-am întrebat aseară prietenele despre ce le-ar plăcea lor să conțină noile cărți de identitate și una dintre ele mi-a spus că și-ar dori să apară IQ-ul fiecăruia, dar mie mi se pare complet irelevant acest lucru. Poate și pentru faptul că am impresia că judecăm din ce în ce mai mult oamenii, în funcție de tot felul de criterii, care țin de alegerile fiecăruia sau pur și simplu de un dat. Am văzut atât de multă dezbinare în ultimul timp, atât de multă dorință de a arăta cu degetul, de a învinovăți, nevoia de categorisire permanentă, încât, sincer, dacă ar fi posibil, singurul lucru care mi-ar plăcea să apară ar fi: om bun sau om rău. Dar cine să ne evalueze, când pentru fiecare dintre noi conceptele acestea sunt atât de diferite și înseamnă altceva. Însă și asta ar fi tot un fel de judecată, nu?


Vlad Drăgoi

Cum ce? Poezii!


Radu Vancu

Bineînțeles, primul lucru care mi-a venit în minte a fost să punem pe buletin poeme - nu neapărat în locul numelui, ci ca descriptori ai persoanei. Câteva versuri, maxim două catrene, rimate sau nu - dar care să descrie persoana. Pot fi alese de părinți la naștere, iar apoi pot fi reconfirmate sau înlocuite de copii când devin majori. Dacă simt că viața lor de până atunci le-a trădat poemul (sau viceversa), să-l înlocuiască cu ceva mai potrivit. Și, din 10 în 10 ani, să fim apoi obligați - adulți fiind - să ne înlocuim poemul astfel încât să corespundă cu forma vieții noastre de atunci. Nimeni să nu aibă dreptul să moară înainte de a-și fi trăit până la capăt poemul. Dacă totuși moare, ceilalți se vor asigura că poemul lui va fi trăit până la capăt - și abia atunci se va vorbi despre el ca despre un mort. Până atunci va fi viu, corpul lui mort va fi ținut în viață de aparatul compus din buletin + poezie. Abia astfel vom avea grijă cu adevărat ce scriem în buletin - fiindcă abia astfel vom înțelege cu adevărat forța poeziei. Abia astfel ne vom trăi viața cu adevărat conform poeziei.


Radu Nițescu

Întrebarea în sine (ce vrei să apară pe cărțile de identitate) e interesantă. În seara asta, după mai multe beri, stând c-un prieten vechi la o terasă, am hotărât să jucăm un joc – să aflăm mai multe unul despre celălalt, spunea el, adică să ne punem unul altuia întrebări și să răspundem sincer. Deși ne-am pus unul altuia câteva întrebări, mă îndoiesc c-am plecat de acolo știind mai multe unul despre altul decât știam la început. Am avut surpriza că habar n-am ce să-l întreb pe amicul meu – mereu când am vrut să aflu ceva despre el l-am întrebat de-a lungul vremii, și viceversa. Așa, că l-am mai întrebat azi ce deodorant preferă, asta a fost mai mult ca să umplem timpul, chiar nu mă interesa, și acum, la câteva ore după, am și uitat răspunsul.


Dacă stau să mă gândesc, eu, ca civil, nici n-am prea văzut buletinele prietenilor mei. Foarte rar, poate la gară sau prin mijloacele de transport în comun etc. Dpdv pragmatic, cred că ce apare acum pe ID e suficient. Dpdv poetic, poate aș mai găsi unele lucruri: dacă ești fumător, ce carte ai citit ultima dată, dacă știi să mergi pe bicicletă, dacă ești vegetarian/vegan, dacă suferi de boli neurologice (de exemplu, pentru un epileptic care are o criză în metrou chiar ar putea fi folositor ca oamenii să înțeleagă ce i s-a întâmplat), ce hobby-uri ai, ce detești etc.


Pe de altă parte, dacă fiecare ar avea pe buletin, știu eu, melodia preferată, sau, să zicem, un citat, nu ne-ar robotiza asta foarte tare? Oamenii își schimbă gusturile de-a lungul vremii și e foarte posibil să ajungi să regreți ce-ai hotărât acum niște ani sau, poate din contră, să tragi tare să rămână așa. Oricum, dat fiind că poza din buletin am făcut-o într-o zi când eram obosit și buhăit, abia aștept să vină vremea să-l schimb.


Florentin Popa

Aș pune pe spate, în loc de prostia aia de loc unde pui stickerele de vot, reamintirea că totul e impermanent. Și când faci 18 ani să bifezi cum crezi că ar purta o pisică pantaloni.


Oana Cătălina Ninu

Contrar aparențelor textuale, sunt o fire foarte organizată și pragmatică. Prin urmare, îmi doresc ca pe noile cărți de identitate să fie trecute, neapărat în această ordine:

- numele de familie (de la naștere)

- numele de familie de după căsătorie (dacă este cazul)

- pseudonimul literar (dacă este cazul)


De ce? Recunosc că dacă aș fi avut trecut pe buletin numele meu de familie (cum se practică în Franța), aș fi luat la căsătorie și numele soțului. Numele "Ninulescu" e foarte rar și se pare că toți cei cu acest nume de familie sunt înrudiți în România, prin urmare nu am putut sa renunț la el. Pseudonimul meu literar (Ninu) este, de fapt, precursorul numelui Ninulescu. Pe străbunicul meu îl chema Ninu, de la italianul Nino - se pare că sunt neam de colonizatori. Numele Ninu a fost „românizat” la sfârșitul secolului trecut în Ninulescu.


Fast forward, Marin Mincu m-a convins, în 2003, să îmi aleg un pseudonim literar, argumentând că Ninulescu poate fi confundat cu Minulescu (sau cu Niculescu sau cu Dinulescu sau cu Nimulescu etc., parcursul meu școlar este un lung șir de confuzii ale numelui meu de familie). Așadar am fost de acord cu idee de pseudonim, iar numele în sine a fost alegerea mea... un fel de back to the origins.


Ioana Maria Stăncescu

Mi-ar plăcea să pot să-mi schimb poza ori de câte ori aș simți nevoia. Cum era vorba aia? Be what you want to be. Așa și eu. Mi-ar plăcea să mă pot uita la mine și să mă văd ba mică, ba cu părul lung, ba șatenă, ba cu geacă de piele, ba machiată, ba tânără, ba mult mai tânără. Și mi-ar mai plăcea să fie menționată și grupa de sânge, cu Rh cu tot. Iar pe asta să nu ai cum să o schimbi.


Paul Gabor

Țin minte și acum, pfoai ce vremuri mărețe, am pupat steagul și am cîntat imnul de stat, dintr-un tablou agățat pe perete ne privea tîmpitul ăla de Ceaușescu… A venit un tablagiu și mi-a dat buletinul: o chestie cu file și poza subsemnatului. Împlinisem 14 ani, mă dădeam deja la fete, ele la mine nu prea, nici azi nu știu de ce eram atît de marginalizat de către sexul frumos. Atunci era loc în buletin pentru tot felul de prostii, nu ca astăzi, cînd e doar o sărăcie de bucată de plastic. Se puteau pune ii, ițari, colivă, teii lui Eminescu, sara pe deal, baltagul și vreo două miorițe, furnale, macarale, porțile de fier, gagicile de la Apaca, insula mare a Brăilei, cuvinte fără majuscule, zimbrii din Hațeg, capete de daci verzi și lupi hăulind la lună, cîrnați de Pleșcoi, brînză de burduf, o țuică sănătoasă, niște mititei de la Cocoșatu, stema României, barba lui Arsenie Boca și rînjetul de gigolo al lui Iliescu. Rînjetul poate încăpea și acum, pe buletinul nou, pe sărăcia asta de plastic de care vorbeam. Așezat strategic, lîngă cipul lui Soros și cifra diavolului. Cred că pierdem foarte mult prin miniaturizarea documentului, mai ales din fibra națională. Este inadmisibil să nu poți pune pe buletin măcar 20 de strofe din Luceafărul. Aș mai avea o sugestie: să se schimbe designul documentului de două ori pe an, primăvara și toamna. Ca chiloții lui Botezatu, haideți să nu fim pudibonzi și ipocriți. Și încă ceva: licitațiile alea să fie mai răsfirate, să ajungă la toată lumea. Nu doar la firmele unor mafioți care au în spate generali și politicieni, măi dragă!


Monica Bologa

Mi-ar plăcea să-mi apară pe noua carte de identitate, negreșit, în fiecare dimineață, un cuvânt venit de Undeva din care eu să cresc o poveste.