Concert Irina Perneș (vioară) & Maxim Belciug (chitară) pe terasa Hidden - 30 septembrie



Joi, 30 septembrie 2021, de la ora 19.00, terasa Hidden din București găzduiește o seară de muzică rusească live cu Irina Perneș (vioară) și Maxim Belciug (chitară). Un concert ce merge bine acompaniat de un păhăruț: vioară, chitară, chansons russes, romanțe, câte ceva din filmul „Fata fără zestre”... Suspine și sminteală rusească, într-o variantă plină de prospețime și de bucuria de a cânta a Irinei, care abia are 20 de ani, este năucitor de talentată și cântă la vioară cu toată tinerețea ei contagioasă.


Irina Perneș, solista serii, cântă la vioară de mic copil. În prezent, studiază muzică și compoziție la Conservatorul din București, și a adunat un palmares de premii, reușite și apariții pe scenă surprinzător de bogat pentru vârsta ei primăvăratică.


De cealaltă parte, Maxim Belciug, supranumit și „chitaristul Încântărilor”, este un nume îndrăgit printre amatorii de muzici bune. A cântat mult, solo sau în diverse formule camerale, atât în ţară, cât şi în străinătate, în Serbia, Ungaria, Polonia, Austria, Franţa, Scandinavia, Italia, Spania etc., abordând repertorii diverse, de la baroc și clasic până la tango și flamenco, și de la Bach și Scarlatti până la muzica țiganilor ruși. Artist clasic în formarea şi preferinţele sale, discret ca persoană, dar expresiv până la năstruşnicie ca muzician, Maxim Belciug stăruie, de peste 20 de ani, să arate publicului cum se poate declina frumosul pe o chitară.


Grădina Hidden se află în str. Doamna Chiajna 26, București. Rezervarea este obligatorie și se poate face la 0735.830.630 (SMS, WhatsApp, Signal).