De fiecare dată când pui un minor să aleagă munca în locul educației


De fiecare dată când pui un minor să aleagă munca în locul educației sau îl forțezi să ia o astfel de decizie, îi pui viitorul în pericol și-l faci să coboare o treaptă și încă una din devenirea lui intelectuală - cu tot ce înseamnă ea, cu dezvoltare emoțională, șanse și deschiderea de orizonturi care i-ar putea îmbunătăți viața. Înainte să ne alarmăm că îndrăznesc să contest că munca n-ar fi ucis pe nimeni (știm bine că o face, din cele mai vechi timpuri și-n moduri diverse), haideți să analizăm câteva cifre în câteva contexte.


Copiii români care lucrează în loc să învețe


Un studiu publicat în martie 2021 de World Vision România avertiza în legătură cu orele petrecute de fetele din mediul rural românesc făcând munci în gospodărie. Pe scurt, o fată lucrează cu până la două ore pe zi mai mult decât un băiat din același mediu, iar aceste lucruri se întâmplă atunci când accentul ar trebui să fie pus pe educație. Se spune că nu mai trăiești niciodată ce n-ai trăit la timp și eu aș îndrăzni să zic că asta se aplică și învățatului, iar studiile indică aproximativ aceeași realitate: vârstele fragede sunt propice pentru dezvoltarea individului pe mai multe planuri, atunci când curiozitatea e hrănită, întreținută, incitată, lucrată. Munca fizică sigur că înseamnă (și) responsabilizare, însă pe măsura celui care o face - tratarea unui minor ca pe un adult, mai ales în mediul rural românesc, face ca acesta să riște să se rupă de școală și să aleagă calea pe care este împins în mod repetat, fie că de voie sau de nevoie.


Discuția despre riscurile implicate de muncile făcute de fete în gospodărie nu este nouă. Îngrijorător este că nu mai e înspăimântătoare, că un lucru greșit sau dăunător făcut în mod repetat ajunge să se normalizeze. Adică să devină normă, nu e tocmai ceva dezirabil.


În România, norma pretinde ca băieții să lucreze în casă și pe lângă aceasta cam două ore pe zi, în timp ce fetele ajung să se apropie de trei ore și jumătate în aceeași unitate de timp. Asta în vreme ce colegii lor se pregătesc pentru examenele cele mai importante ale vârstei, printre care cel de Bacalaureat sau admiterea la diferite forme de studiu de la nivelul superior de învățământ, mai arată același studiu al World Vision România.


Riscul de abandon școlar


În acest context ne referim la muncă neplătită și care răpește din timpul în care un individ aflat în primii ani de formare trebuie să fie copil, să se joace, să învețe, să socializeze, să descopere. Prin comparație cu cele trei ore și jumătate zilnice ale fetelor, ceea ce înseamnă aproximativ 24 de ore săptămânal, angajații cu fracțiune de normă care sunt adulți nu pot depăși 35 de ore pe săptămână, de vreme ce 40 de ore înseamnă o normă întreagă, full-time. În cazul minorilor, part-time-ul nu poate depăși 25 de ore pe săptămână.


Strict matematic și obiectiv, la rece, când să mai învețe un copil? Mai ales dacă, provenind dintr-un mediu de risc, ajunge să vadă concretețea valorificării muncii pe care o poate depune, deci ajutorul imediat, deși mărunt, pe care-l poate da familiei cu posibilități reduse. Cu alte cuvinte, devine natural ca la o vârstă vulnerabilă - și nu numai - să alegi să ai ce pune azi pe masă și să nu poți să te sacrifici sau să cauți de unul singur soluții pentru a avea un trai mai bun peste 10-15 ani, după absolvirea unei forme de învățământ care garantează, teoretic, mai mult. UNICEF indică, de exemplu, faptul că fetele prinse în asemenea activități și care părăsesc domiciliile pentru a aduce apă pe distanțe mari sau care caută lemne în zone nesupravegheate devin mai ușor victime ale violenței sexuale. În urma căreia se îndepărtează și mai mult de școală, stigmatizate sau traumatizate ori devenind, la rândul lor, mame.



Și restul planetei?


Să nu ne considerăm nici speciali, nici oropsiți. Situația este similară și-n restul planetei. Un raport din 2016 al UNICEF arăta că fetele cu vârste între 5 și 9 ani petreceau cu 30% mai mult timp decât băieții din aceeași categorie de vârstă făcând treburi în gospodărie - asta înseamnă că ne referim la munci ce includ gătit, curățenie, grijă avută de frații mai mici, cărat apă sau adunat lemne de foc. Pe măsură ce fetele cresc, raportul este tot mai disproporționat, ajungând ca fetele cu vârste între 10 și 14 ani să muncească cu până la 50% mai mult decât băieții de-o seamă cu ele.


E greu să arăți empatie sau măcar înțelegere obiectivă atunci când discuți cifre și procente, când nu ai o față pe care să o pui în situația care ți se descrie - pe asta se bazează campaniile umanitare de tot felul, inițiate de sisteme publice sau private, pe faptul că ochii rotunjiți ai unui copil neajutorat ar trebui să se multiplice în fața individului până când s-ar ajunge la o mare care transmite emoție și invocă ajutor, sprijin sau cel puțin înțelegere.


Ce distrugi de fiecare dată când pui un minor să aleagă munca în locul educației?


Pe termen scurt, munca e o soluție cât se poate de practică. Pe termen mediu și lung, societatea are de suferit în ansamblu. Tendința este ca un cetățean să fie cu atât mai activ cu cât este mai educat, iar aceeași tendință se vede și-n economie, dar nu numai. Asta explică și alegerile votanților, fluiditatea pesimismului electoral de la noi, despre care a scris și Cosmin Iliescu aici, declinul sistemului educațional și efectele care se ramifică de aici, de la pregătirea tot mai precară până la lucrătorii din toate domeniile și care ajung să se confrunte cu o degradare constantă a calității vieții, luptându-se cu șomajul sau chiar lipsa oricărui sprijin de tip social, cu sărăcia și excluziunea, ba chiar cu probleme de sănătate pe care le dau mai departe, la rândul lor