Despre fericire


Miercuri, 28 iulie 2021, între 1:30-3:30, ora locală a Angliei – Olimpiada de la Tokyo.


Scriu acest text urmărind succesul impunător al Simonei Radiș și al Ancuței Bondar la proba de vâsle dublu feminin în cadrul Olimpiadei de la Tokyo – și cu stabilirea unui nou record Olimpic. Nu uit, desigur, medalia de argint a Anei Mariei Popescu la proba de scrimă individual obținută acum câteva zile în cadrul aceleiași competiții și proaspăta medalie de argint a echipei masculine de canotaj. Felicitări, campioanelor! Mult succes în continuare tuturor sportivilor români prezenți în competiție! Sunt fericit pentru ele și pentru România.


Îmi place să fiu fericit și să scriu despre fericire. Astăzi vorbim despre fericire. Te-ai întrebat vreodată dacă ești fericit? În teoriile filosofice, fericirea este de cele mai multe ori asimilată norocului. Dacă ai noroc, spun cercetătorii, ești mai fericit. Cred că este vorba, mai degrabă, despre balanța dintre noroc, oportunitate și context.


Am răsfoit zilele trecute unul dintre cele mai inspiraționale articole pe care le-am citit în ultima vreme. Revista Esquire – ediția londoneză – i-a dedicat luna aceasta câteva pagini speciale fotbalistului francez Kylian Mbappe, unul dintre cei mai buni sportivi ai momentului. Articolul descrie modul în care sportivul reușește să inspire milioane de tineri crescuți atât în suburbiile Parisului, cât și din alte zone sărace din Franța sau din lume. Am vizitat de două ori suburbiile pariziene și am regăsit, prin textul lui Alex Bilmes (editorul-șef), imaginile pe care le-am surprins și eu la fața locului. Ceea ce m-a uimit într-un mod plăcut este balanța cu care cei doi au tratat acest interviu, vorbind despre fericire și realitatea cruntă în care a copilărit Mbappe, această minune a fotbalului modern. Acest interviu reprezintă, în opinia mea, încă un indiciu clar că succesul fiecăruia dintre noi depinde și de abilitatea cu care tratăm viața; de această balanță dintre fericire, realitățile crunte ale umanității contemporane și de modul în care ne aclimatizăm unui stil de viață.


Cum definim fericirea?


Fiecare dintre noi avem o definiție proprie despre fericire (a fericirii). În funcție de ceea ce trăim, de oamenii de care suntem înconjurați, de locul în care trăim, locul în care lucrăm; de context, până la urmă, nu? Unii dintre noi definim fericirea prin familie, alții prin succesul profesional, alții o definim prin amintirile frumoase pe care le depănăm la o bere, la o cină, la o aniversare, la alte adunări sociale sau, de ce nu, în mediul social online. Mulți dintre noi nu o definim, pentru că nu ne facem timp să definim sentimente frumoase, fiind mai simplu să nu ne gândim sau pur și simplu spunem că nu avem timp să ne gândim la fericire.


Când vine vorba despre fericire, nu cred că este vorba despre indiferența față de realitățile cotidiene în care trăim, nici despre ignoranța față de dezastrele umane sau naturale care se petrec zilnic pe acest pământ, ci mai mult despre încurajarea de a transmite mai multă energie pozitivă oamenilor de care suntem înconjurați și lumii în general. Poți fi și realist, și pozitiv. De ce să nu se poată amândouă? Poți dezbate, într-un mediu civilizat, realitățile despre războiul dintre Israel și Palestina, despre lupta pentru democrație din Hong Kong, despre protestele recente din Cuba, despre Covid-19, despre Brexit-ul britanic, așa cum poți discuta, spre exemplu, despre succesul recent al lui David Popovici sau despre succesul altor români în țară și peste hotare (învățământ, sport, mediul de afaceri etc.), despre cum, în Australia, sunt eliberați, în sfârșit, urșii koala, despre cum a scăzut considerabil poluarea, despre incredibilele rezultate pozitive de combatere a cancerului sau a altor boli care până recent păreau imposibil de eradicat. Deci se poate, cred eu, să privim și pozitiv unele aspecte ale vieții cotidiene.


Mă tot gândeam zilele acestea și este foarte probabil ca unul dintre motivele pentru care aleg să fiu (mai) fericit se datorează, cred eu, atât studiului pe care l-am început acum doi ani și pe care încerc să-l consolidez în domeniul istoriei Holocaustului și Genocidului – cu specializare pe cultura evreilor, cât și a faptului că am terminat, după vreo 10 ani, manuscrisul autobiografic „Dincolo de vise”. Poate vom dezvolta mai mult despre ambele subiecte în textele viitoare. Este foarte posibil ca motivul să fie, la fel de bine, și pozitivitatea cu care-mi încurajez prietenii sau colegii de muncă să fie mai înțelegători, să încercăm, împreună, să vedem și din perspectiva celui pe care-l privim în ochi, să nu judecăm niciodată după primele aparențe, să înțelegem că uneori, poate de cele mai multe ori, ne înșelăm complet și regretăm ceea ce gândim sau facem. Practic să evităm, pe cât se poate de mult, orice eveniment pe care o să-l regretăm.


Dar v-ați întrebat vreodată pe voi înșivă: eu sunt fericit? Vă invit să faceți acest exercițiu mental și să vă acordați măcar 5 minute în această reflecție personală. Eu mă întreb deseori. Uneori sunt, alteori nu sunt fericit. De cele mai multe ori blochez orice fel de sentiment de ură, de senzor care să mă trimită în acea zonă pe care obișnuiam să o frecventez deseori în tinerețe. Nu știu cât voi mai trăi, dar știu sigur că fiecare secundă pe care o petrec în aceste momente (chiar și ,,pictând” acest text) este dedicată sentimentelor de bucurie, de succes, de împliniri, de călătorii în jurul lumii, de vise din paginile marilor scriitori, de viețile oamenilor, de fascinația altor culturi, de dragostea pentru țara în care m-am născut, am crescut și, cel mai important, de oamenii care au pus o cărămidă la formarea mea.


Nu am timp să fiu nefericit, nu vreau să-mi fac timp pentru nefericire. Am timp să zâmbesc, am timp pentru viață. Tu?