Don't Look Up/Nu priviți în sus, acum pe Netflix

M-am trezit cu gândul clar că, dacă am avea grijă de corpurile noastre cum avem de mașini, să zicem, am fi puțin mai mult super-oameni. Pentru că nu îți zici „Eh, lasă că merge și-așa” dacă bolidul îți troncăne și-i atârnă o portieră, nu ieși așa prin oraș sperând că trece, ci dai fuga la reparații cu îngrijorarea cu care îți duci mezinul la medic. Cum ar fi dacă am acorda aceeași grijă propriului corp, gândurilor noastre, planetei?


Apoi am dat play la filmul momentului de pe Netflix, Don't Look Up. În care distribuția e cel puțin impresionantă și aleasă cât să combine actori excelenți cu unii care mai au de dovedit, dar sunt în trend și prind bine la public, ceea ce nu poate decât să mă bucure - poate că acceptăm cu ceva mai multă ușurință adevărurile care ne sunt livrate facil, nu complicat: Leonardo di Caprio, Jennifer Lawrence, Meryl Streep, Cate Blanchett, Jonah Hill, Ariana Grande, Timothée Chalamet.



În Don't Look Up, oamenii nu vor să audă calculele matematice care duc la concluziile unui dezastru iminent de proporții uriașe, dar nu sunt dispuși nici să asculte cum le va afecta concret viața acest dezastru, cu matematica aferentă sau fără. Și aici m-a lovit acel based on truly possible events de pe afiș: luându-ne după ce știm despre noi, ca specie și comportament - mai ales observabil în anii pandemiei și-ai conspirațiilor ușor de crezut pentru că spun ce vrem să auzim: că suntem extraordinari, toată lumea ne vrea răul și nu e dracul chiar atât de diabolic -, o înșiruire de evenimente precum cea din filmul despre care vă povestesc nu mai pare exclusă într-un oarecare viitor. Când planeta poate se va îndrepta cu o și mai mare viteză către extincție în timp ce noi ne vom preocupa... de altele.



Și se îndreaptă spre extincție, asta dacă nu crezi că încălzirea globală e un mit și că tăierea arborilor și uciderea speciilor aflate în primejdie sunt chestii cu care încearcă Greta să vă sperie pentru că se plictisește la ea în cameră și e, bineînțeles, parte dintr-un complot care să vă servească vouă teorii care să vă neliniștească pentru a nu vă intra lin pe gât sărmăluțele festive.


Saltul fără prea multă reflecție spre tehnologie, acordându-i ei rolul unic de a ne salva, înveseli, de-a ne repara și-a ne proteja, la suprafață, de informațiile negative și neplăcute - acesta este un alt aspect care mi-a atras atenția. La fel cu receptivitatea când o informație ușor de verificat vine dintr-o sursă care nu ne place și cu care nu ne identificăm afectiv, emoțional, fizic etc.: profesorul care e dispus să explice nu are „pregătire mediatică”, nu știe cum să prindă la public, ceea ce îi taie din șansele de a fi ascultat, iar doctoranda cu breton de crizată, nasul pierce-uit și care fumează câte un cui ca să-și limpezească gândurile e prea nonconformistă ca să fie luată în serios.



Don't Look Up/Nu priviți în sus e îndemnul pe care-l condamnam eu demult într-o poezie pe care nici nu-mi era prea clar de ce o scriam și din care, din fericire, am reținut doar ceva aproximativ: că nu-mi plac oamenii care cred că, dacă nu vorbesc despre, nu există. Poate că ne-ar prinde bine să vorbim mai mult, mai des, mai concret și mai real despre.


Dacă nu l-ați văzut încă, vă las cu îndemnul de a o face și cu trailerul de mai jos. Și dacă nu vă încântă pe alte planuri, căci poate fi interpretat cam în atâtea chei câte posezi tu pentru priceperea sinelui și-a lumii din jur, măcar te alegi cu un film amuzant și cu un di Caprio extrem de anxios și enervant într-o satiră cinematografică de care cred că lumea avea nevoie acum.