Doza gratis de privilegiu în pandemie



Observație de bun-simț: Nu intru în aspecte ce țin de medicină.

Un Hamlet de secol 21. România. Centru de vaccinare. Așteaptă pe scaun, cu mâneca suflecată până la umăr. Brusc, meditativ: „A fi vaccinat sau a nu fi vaccinat. Asta e întrebarea.”


Și un răspuns pe care fiecare l-am dat deja, după cum am gândit că e mai bine pentru noi. Cert este că împarte societatea în două categorii. Una dintre ele, privilegiată. Și de ce n-ar fi?


Vrem, nu vrem, suntem diferiți

Stratificarea socială există de când lumea și pământul. De când a apărut organizarea în triburi și fiecare individ trebuia să îndeplinească un anumit scop ce ajuta la supraviețuirea întregului colectiv. Că e bună sau nu, se deschide o dezbatere mare, care ne aruncă și în subiecte precum egalitatea între oameni. O răcnim de fiecare dată când ne simțim nedreptățiți, avem ghinion și ne dăm atletic cu stângul în dreptul când vine vorba de locul unde ne aflăm pe scara socială. Ne uităm la cei din jur. Parcă toți o duc mai bine. Ne băgăm unghia în gât.


Direct spus, nu există. Egalitatea între oameni se invalidează pe direcții precum înzestrarea genetică sau statutul social cu care ne naștem. Trist. Dar începe să recupereze teren când vine vorba de ceea ce poate fi dobândit (mai greu sau mai ușor) prin acțiuni individuale. Speranță să avem, că în rest ne descurcăm.


Vrem, nu vrem, suntem la fel

Totuși. Sunt anumite egalizatoare sociale la care toată lumea are liberă trecere. Indiferent de cât de deștepți suntem sau cu câți bani nemunciți am fost ploconiți la naștere, avem cu toții accesul la vot. Pentru care nu ne mai străduim prea mult, de altfel, în timp ce oamenii din Belarus s-au săturat de proteste ca să-l obțină, iar în Ungaria avem de ceva timp prima dictatură a Uniunii Europene. Lucrurile pot scăpa de sub control și e greu de văzut până unde se poate da cu democrația de pământ, după cum discutam aici.


Iar acum, în pandemia care ne-a făcut să ne spălăm la propriu banii, a mai apărut un egalizator social. Vaccinul. Pe care încă îl analizăm cu aer de experți în medicină naturistă și leacuri băbești. Mai stăm, ne mai gândim. O fi bun? N-o fi bun? Mai fumăm o țigară. Mai intrăm pe un articol obscur pe care dăm iluminați din cap. Ne-or fi pus ceva în vaccin ca să ne citească gândurile?


Aruncăm un comment pe Facebook prin care arătăm că noi am înțeles adevărul din spate și nu mergem cu turma. Dăm pe gât un algocalmin fiindcă ne-a tras curentul. Foarte probabil vor accesul la viața noastră privată. Din care ar ieși maxim un serial prost și banal pe care și noi dacă l-am vedea, am schimba pe altceva. Sau, mai rău, vor să ne manipuleze.


Mai dăm peste o ofertă fantastică la tigăi pentru care ne batem în supermarket. Toate frământările astea interne în timp ce un club exclusivist din Anglia și-a îmbarcat membrii cu vârsta peste 65 de ani într-o escală până-n Emiratele Arabe Unite pentru accesul mai rapid la vaccin. Între timp noi nu ne-am prezentat la programare din „motive personale”.


Putem fi privilegiați. Dar tu vrei conspirații

Vaccinarea seamănă cu votarea. E gratis. Toată lumea are acces. Toată lumea poate lua o decizie pentru sine. Iar repercusiunile sunt suportate în bună măsură de toți. Poate la vot beneficiile nu sunt atât de evidente. O analiză de bun-simț se pierde în argumentul că „toți sunt la fel”. Iar parcursul de la votul tău până la opulența de panseluțe e greu de urmărit.


La vaccin însă încep să fie preconizate niște semne clare: ești vaccinat, viața ta poate fi ceva mai lejeră decât a celui care nu e. Probabil viața revenită la normal brusc după 15 mai ne-a dat senzația că pandemia nu mai există. Dar urmează un val 4.


Fericirea are cipul tău

După câte se pare, stratificarea socială se petrece chiar și atunci când toată lumea are șanse egale. Doar suntem oameni. Unul o ia într-o parte, celălalt în alta. Iar după ne arătăm cu degetul mijlociu de la distanță.


„A fi vaccinat sau a nu fi vaccinat. Asta e întrebarea.” Al nostru Hamlet de secol 21 se ridică de pe scaun. Își lasă mâneca jos. Dă să plece. Se mai gândește o dată. Devine pragmatic în ultimul moment. Apare o brumă de încredere în expertiza atâtor oameni mai deștepți ca el. Până la urmă, o bifează și pe asta. Cât încă mai e gratis.


Ilustrație articol: Cosmin Iliescu