EduCaB în munți: povestea punctelor de lectură din cabane. Interviu cu Cristina Podocea & Mihai Lupu



Am aflat întâmplător despre locurile de citit din diferite cabane din munții noștri și am vrut să citesc mai multe despre asta, dar apoi am descoperit-o pe Cristina Podocea și mi-am dat seama că ea este, de fapt, unul dintre oamenii-poveste din spatele unei idei foarte faine. Sau că proiectul despre care vorbim nu este deloc întâmplător, așa cum ar putea să pară la o primă vedere. Apoi am ajuns și la Mihai Lupu, fondator al EduCaB International și omul pe care îl crezi și care te motivează când concluzionează că „e bine”.



Cristina este organizator și ghid de ture în Nepal; trăiește la Chamonix-Mont-Blanc, un alt reper pentru sporturile montane, și îi duce și pe alții în Himalaya. În acest context, rolul ei la EduCaB este absolut firesc. Îi pare ciudat acum, când e întrebată despre cum a ajuns să trăiască așa cum o face. Ei îi vine natural, „ca o haină bine croită. Și totuși, e drept că nu am trăit așa mereu, căci viața e o curgere continuă. Nici nu bănuim uneori către ce țărmuri ne va duce și cum ne va mai schimba pe parcurs”, își amintește Cristina. A ajuns întâmplător în Nepal, după o suferință în dragoste. A căutat vindecare și întâlnirea cu sine — le-a găsit în Himalaya.


Cristina continuă: „Am lăsat un job bine plătit la Comisia Europeană și o viață ce părea pe făgașul cel bun după standardele societății noastre, pentru a mă căuta pe mine și ce mă face să vibrez. După diverse încercări, am găsit în munți libertatea și puterea pe care le căutam. În special în cei înalți, în Himalaya, și acum în Alpi. În Chamonix, ca și în Nepal, am venit prima dată pentru munte. Și m-am îndrăgostit de loc, așa cum mi se întâmplase și cu Nepalul.”



Cristina Podocea crede cu tărie că oamenii încep să vină către tine atunci când îți place ce faci și povestești despre asta: „Toți căutăm experiențe care să ne umple și să ne rămână întipărite în minte. Cu Descoperă Himalaya am vrut să fac chiar mai mult: să educ oamenii despre călătoria de aventură și despre ce înseamnă Himalaya și Nepal, dincolo de Everest. Începe și la noi să se ceară, timid, genul asta de turism. Un turism dincolo de all inclusive și litoralul grecesc. Vorbind de educație, mie mi se pare temelia unei societăți. Educația a jucat un rol esențial în formarea mea și mi-a deschis porțile către viața pe care mi-am construit-o. Apoi, în călătoriile mele am văzut cât de mult contează accesul la o educație de calitate. Poate schimba viața și dă o șansă cuiva ce trăiește într-un mediu aparent defavorizat. Eram pe străzile din Kathmandu, pe picior de plecare, când o prietenă mi-a scris că trebuie musai să mă văd cu Mihai, și el fiind în zonă, căci sigur vom rezona. În fața unei beri Everest, Mihai mi-a povestit de proiectul EduCaB si despre o idee mai veche, de a crea puncte de lectură pe munte. O idee de care nu reușise încă să se apuce din lipsă de timp și resurse. Pe loc i-am zis: Hai să o facem!, deși nu știam exact cum, neavând planuri de a veni în România. Însă un proiect care să aducă împreună educația și muntele, două elemente dragi mie, nu putea să rămână doar o idee ce adună praf.”



Știm bine că orice inițiativă apare în urma observării unei nevoi. Prin urmare, am vrut să aflu cărei nevoi răspunde acest demers de înființare a unor locuri de lectură în cabane și refugii montane. Mi-a explicat tot Cristina: „E seară și știi că te trezești în câteva ore pentru a porni pe traseu. Îți faci rucsacul în grabă și răsufli greu când îl cântărești pe umeri. Oare chiar ai nevoie de o bluză în plus? Dacă acum atârnă greu, fiecare pas pe munte îl va îngreuna și mai tare. Când pornești într-o tură pe munte, fiecare gram contează. Nu vei avea energia de a adăuga greutatea unei cărți în rucsacul de drumeție. Și totuși, ajuns(a) la cabană, adesea ai ore bune încă înainte de a merge la culcare. Ore pe care ți-ai dori să le poți umple cu o lectură fie educativă, fie recreativă. Și cum ar fi ca, la cabană, să găsești un frumos raft cu reviste și cărți? Ca împreună cu ceaiul să-ți iei o carte din bibliotecă și să te întinzi în iarbă, să te pierzi în natura înconjurătoare și în universul ce ți se deschide între rânduri? Și toate astea fără a trebui să fi cărat la deal kilograme în plus. Pe lângă asta, e o oportunitate pentru orice drumeț ce se nimerește în zona de a-și lua un moment în care să citească o carte sau o revistă bună. O modalitate cu siguranță constructivă de a petrece orele la cabană.”



Pe 12 septembrie 2021 s-a ajuns la 9 astfel de locuri de citit amenajate și proiectul se află în continuă creștere. Este posibil chiar ca în curând să includă și stâne, spun reprezentanții EduCaB.


Cristina Podocea: „Avem anumite criterii pentru a alege locurile unde vom crea punctele de lectură: să fie accesibile printr-o drumeție de dificultate ușoară sau medie, să nu fie accesibile cu mașina, să aibă un cabanier/gardian, să fie cât mai bine distribuite din punct de vedere geografic. Desigur, la un moment dat ne-am dori ca harta munților să conțină aproape la fel de multe puncte de lectură pe cât sunt cabane. Și pentru că proiectul se împletește strâns cu educația, dorim ca aceste puncte de lectură să nu rămână doar niște rafturi de cărți. Ne dorim să fie puncte în care să se desfășoare și activități legate de educația montană: formări pe teme montane, tabere de supraviețuire în natură și câte altele. Rețeaua se dorește a fi una comunitar-educațională care să ofere un cadru și oportunități de a duce educația în locuri mai greu accesibile și la un public cât mai larg și divers. De fapt, ele devin extensii ale Bibliotecilor Județene, pe care le implicăm de îndată ce un punct este ales în județul respectiv. Ei preiau responsabilitatea de a înnoi fondul de cărți și reviste.”



Cristina detaliază: „Suntem extrem de selectivi cu materialele pe care le ducem pe munte. Vrem să fie reviste și cărți de calitate. De asemenea, să fie din domenii de interes sau relativ ușor de citit, pentru cineva care petrece câteva ore sau cel mult câteva zile la o cabană. Exclus un roman fluviu de Tolstoi sau un Camus, ca să nu mai zic că nu știu dacă merge Kant pe rafturile alea! În schimb, revistele de tipul National Geographic, Munții Noștri, materialele informative despre munte și cărțile de proză de aventură și poezie sunt binevenite.”


Oamenii implicați în proiect se ocupă să aleagă cabanele și să vorbească și cu cabanierul. Apoi apelează la comunitate pentru a aduna materialele necesare populării punctului de lectură. Evenimentul este unul comunitar. Au nevoie de forța fizică a mai multor persoane pentru a urca toate cărțile pe munte și a lansa punctul de lectură. Cabanierul este cel care se ocupă de amenajarea fizică la fața locului (rafturi, spațiu). În primul an, la primul eveniment au fost o mână de oameni. Pe măsură ce toamna avansa și ei făceau tot mai multe evenimente, informația s-a propagat și a prins proiectul așa de bine că au o participare mai numeroasă decât capacitatea cabanelor la care urma să meargă. Asta arată că există potențial, că oamenii sunt încântați de ideea de drumeție și lectură, de implicare în a crea ceva concret, tangibil.



Biblioteca să devină ce trebuie să fie, un hub de cunoaștere, un centru social, cultural și de învățare pentru toate vârstele, co-working space, maker-space, să aibă bibliotecă de lucruri, bancă de semințe, să organizeze sau să găzduiască evenimente de toate tipurile.


Dar aceste reading spots sunt doar o parte din ceea ce înseamnă concretizarea muncii de la EduCaB, care reprezintă în același timp o platformă internațională, un program și o metodologie de colaborare interdisciplinară și interinstituțională ce își propune creșterea capacității organizaționale a bibliotecilor publice de a răspunde nevoilor de cunoaștere de calitate pe tot parcursul vieții în raport cu nevoile și resursele comunităților locale, prin conectarea la resursele existente în societate. L-am întrebat pe Mihai Lupu cum este privită și primită munca lor în județe de comunitatea-țintă: „Noi putem spune ce ne propunem, avem o idee de cum suntem priviți, dar e bine să întrebați bibliotecarii și bibliotecarele, precum și oamenii din localitățile unde suntem prezenți. Ce putem spune este că încercăm ca ce facem să nu fie despre noi, ci despre ei, de aceea ne-am asumat de la început în proiect să fim cât mai puțini vizibili, iar dacă o facem, încercăm să comunicăm direct pe nișa pe care intervenim și în aproape mereu prin bibliotecari, ca să fie despre ei. De exemplu, pe EduCaB în Munți, care este și o semi-excepție de la regulă, comunicarea a fost direct pe grupuri de montaniarzi, cu cabanieri/cabaniere, dar și cu bibliotecile județene din județele de care țin punctele de citit pe care le deschidem (ca să asigure o înnoire periodică a fondului de carte). Alt exemplu: am mijlocit de curând o metodologie de lucru bibliotecarilor prin care formează grupuri de adolescenți în sate și orașe mici, unde tinerii discută despre provocările vârstei lor (proiect pe care îl dezvoltăm în parteneriat cu Marta Centre din Letonia), or în acest caz, încercăm să ajungem, prin bibliotecile publice, direct la ei. Și să fie despre ei. Iar dacă bibliotecara (de obicei este o doamnă) vrea să facă cunoscut proiectul și ce subiecte abordează pe parcusul celor trei-patru luni de acțiuni ale implementării metodologiei Îndrăznește să-ți pese, atunci o fac ele, pe paginile de social media ale bibliotecilor sau pe blogurile și site-urile lor, nu intervenim. La fel, când dăm cărți, mobilier, calculatoare, instalații de sunet, imprimante, video-proiectoare, ecrane LCD, la fel, când mijlocim diverse proiecte prin parteneri ONG-uri și companii private, ne-am stabilit ca indicator de succes să facem atât cât este nevoie ca cei care oferă acele bunuri sau acea expertiză să se intre în legătură cu bibliotecarii și să devină povestea lor, să legăm lumile, să facem punți între comunități mici și cele mari, fizice sau comunități de practică. Adică să nu fie despre noi, iar pentru asta vrem să fim cât mai puțin vizibili. În felul acesta contribuim la procese sănătoase de dezvoltare comunitară, în felul acesta nu avem impresia că cine știe ce lucruri nemaipomenite facem, chiar credem că asta este normalitatea bună spre care trebuie să tindem, în felul acesta avem timp să încercăm mereu lucruri noi, să gândim noi mecanisme prin care biblioteca să devină ce trebuie să fie, un hub de cunoaștere, un centru social, cultural și de învățare pentru toate vârstele, co-working space, maker-space, să aibă bibliotecă de lucruri, bancă de semințe, să organizeze sau să găzduiască evenimente de toate tipurile. Și apropo de interviul către voi, apărem foarte rar în presă, în 99% dintre invitații zicem ‘nu’. Nu pentru că suntem elitiști, ci pentru că nu ne dorim să fim cunoscuți așa, vrem să dăm curaj unor profesioniști cum sunt bibliotecarii publici să transforme biblioteca în ce vorbeam mai sus, vrem să creștem organic, deci nu este vreo grabă, nu vrem să vindem proiectul în presă, or asta de multe ori înseamnă să dea bine la rating, să fie bombastic. Ne facem propriile reguli și propriul ritm, știm că este bine ce facem, nu ne trebuie confirmare, iar dacă nu e bine, nu este din rea intenție, așadar e perfectibil. Vrem să contribuim la un altfel de a face bine în jur, pe îndelete, fără trâmbițe, cu grijă să creștem prietenii, iar pentru a crește prietenii trebuie să trecem prin diverse experiențe de a construi bine în jur, să învățăm alături de cei de lângă noi cum să facem asta. Iar atunci tot ce vorbim aici devine un efect al creșterii unor prietenii, cu diverse organizații, cu bibliotecari etc., ci nu scop în sine.”



„Avem proiectul în derulare în peste șapte țări, de fapt după ce am testat metodologia în România, în 2013, am lansat EduCaB în Nepal, în districtul Dhading din centrul țării, lucrând cu Gopi și Ranju, de la Cold Feet Adventure și Cold Feet Foundation. Aceea a fost prima țară EduCaB. Or în afară de Nepal, toate celelalte proiecte externe au început plecând de la oameni care au auzit de noi în diverse contexte și au zis că vor să fie ei echipa EduCaB din respectiva țară, vor ei să dezvolte metodologia asta, adaptând-o la specificul cultural, social, geografic și desigur, religios al respectivului teritoriu. Și uite cum în Bangladesh lucrăm cu Sayed de la Masud Parves Library; în Indonesia cu Valentino, din Maghileko, insula Flores, el fiind un asistent medical și a vrut să facă un reading garden pe mica lui proprietate, la el în curte, asta pe lângă o grădiniță care era deja acolo, funcțională, când ne-am întâlnit cu el; în Kenya lucrăm cu Abdi și cu Wiliam de la Horn of Africa Aid and Rehabilitation Action Network; în Tanzania cu Vitalis de la Lugarawa Teachers Resource Center; în Guatemala cu Katie, David, Filipa și echipa minunată de la Limitless Horizons Ixil (Ixil este o populație mayașă din nordul țării), am ajuns acolo după ce Isabella, o prietenă din Italia, a fost în Chajul, a văzut programul și a zis: Hey, musai trebuie să facem EduCaB și aici! Și tot așa. Mai avem acțiuni EduCaB începute în Senegal, Italia și Papua Noua Guinee, în curs de începere în Somalia sau Uganda, ca să nu mai zic că suntem în discuții și pentru un mic proiect în Fâșia Gaza. E bine”, concluzionează Mihai Lupu.



O mână de ajutor în plus nu poate să strice nicicând, așa că fiecare dintre noi poate să ajute și să se implice. Fie că pur și simplu vorbim despre EduCaB în munți și dăm informația mai departe, fie că le scriem reprezentanților proiectului pe Facebook sau le dăm e-mail la educabinmunti@educab.org.


Se pot face donații de cărți sau reviste de calitate și e bine de știut că este mereu nevoie de materiale, chiar dacă ele vor ajunge în biblioteci publice (unde este nevoie de ele) și poate nu pe munte. Ce mai putem face? Ei bine, să fim prezenți fizic la evenimentele de lansare a punctelor de lectura: venit, transportat, amenajat locul și, mai ales, petrecut cu voie bună! Echipa este mereu deschisă la sugestii de cabane și de extindere a proiectului cu alte activități, subliniind mereu că EduCaB în munți este un spațiu deschis oricui își dorește să facă parte din aventura educației mai aproape de inima naturii.


Stai aproape de EduCaB România și participă la următorul eveniment, de la Cabana Suru.


(Fotografii din arhiva EduCaB)