Interviu︱Ioan Șerbu: „Atelierul de eroi te ajută să descoperi că poți fi erou și-n afara poveștii”




Despre Ioan Șerbu știam că scrie, a publicat volumele de poezie Lego (Tracus Arte, câștigător al Premiului de Debut Budila Expres 2014) și krav maga (Casa de Editură Max Blecher, 2018). Alături de Claudia, soția lui, el a lansat Atelierul de eroi, concept ce permite oricărui mic cititor să fie eroul cărții citite — și nu doar cu numele, ci împărtășind trăsături și caracteristici care transformă fiecare volum într-o carte absolut unică și irepetabilă. Am vorbit cu el despre nevoia copiilor de a învăța despre ei și lumea din jur în timp ce sunt chiar ei eroii paginilor parcurse. Ioan și Claudia se ocupă full time de eroii lor, au scris până acum două cărți pentru copii și nu au angajați, ci doar colaboratori: ilustratorii, o mică echipă de IT care îi ajută cu automatizările, partenerii de la tipografie și de la curierat.



Ideea de a face cărțile personalizate a apărut după nașterea fiicelor voastre — ele au fost primele eroine din Aventurile în Lumea din Dulap și Aventurile pe Planeta Verde. Totuși, de la un bun plan de dezvoltare și entertainment pentru propriul copil și până la extinderea la o afacere este un salt destul de mare și pe care, trebuie să întreb, nu v-a fost frică să-l faceți în țara asta în care „nimeni nu citește”?


Ca să contextualizez puțin, ideea cărților personalizate a apărut după nașterea fetelor, dar nu de la ele. De la ele a apărut provocarea poveștilor: fiindcă aveam un număr limitat de cărți pentru vârsa lor și trebuia să spunem în fiecare seară o poveste, am început să le modificăm pe măsură ce reveneam la ele (de altfel, multe meritau asta: am primit o sumedenie de cărți cu povești clasice al căror text era fie ciuntit atât de brutal, fie atât de edulcorat încât povestea era pur și simplu anulată). Am început să eliminăm mai întâi adjectivele (și sublinierile moralizatoare) lăsând faptele să decurgă în stil jurnalistic. Pare puțin, poate, dar crede-mă, e super-distractiv și iese cu totul altceva, pare o întâmplare de la tine de pe stradă. Au urmat apoi poveștile spuse din perspectivele altor personaje: citeai și te mirai cum lupul din Scufița Roșie e de altfel un băiat chiar de treabă, cum mama Cenușăresei e o persoană decentă iar prinții, atunci când nu sunt ușuratici, au tot soiul de probleme de comportament. Acum, când mai citim povești cu prinți, Sofia îmi spune: „Pe bune, tati? Iar carte cu prinți? Prinți, prinți, peste tot numai prinți!” Și-ntr-un fel mă bucur, au și prinții rolul lor, dar limitat.


Apoi a venit partea grea, când ni s-a solicitat să spunem niște povești fără carte („din capul nostru”). La început, folosești așii din mânecă: povești pentru adulți adaptate, filme, cărți clasice cu super-eroi, dar, când toate se termină, chiar trebuie să te apuci să inventezi pe loc. Dacă merge? Ei bine, mai degrabă nu. Țin minte că un ursuleț care le ajuta să ajungă acasă pierdea, la fiecare ajutor dat, un membru. O ureche, o lăbuță, nasul, ochii… În sensul în care fiecare depășire a unui obstacol presupune undeva un mic sacrificiu. Iar când din ursulețul dezmembrat a rămas doar o bilă de pluș, n-am mai știut cum să continui și am zis… „Și apoi au crescut toate la loc!” Ceea ce, desigur, n-a convins pe nimeni. Dar povestea cu ursulețul sacrificat - și încă una, una cu o pisică așteptând într-un copac 150 de ani un ajutor care nu mai venea, până când au început să-și facă păsările cuib pe ea) - mi-au arătat cât de greu e să faci povești pentru copii: să fie captivante, să nu aibă o tonă de locuri comune, să conțină un mesaj pe care copilul îl poate duce mai departe și folosi. Până la urmă, felul nostru de a fi e modelat de doar câteva povești foarte foarte puternice, de un rol pe care ni l-am asumat prin intermediul lor și ni-l repovestim încontinuu.


În sfârșit, tocmai pe când eram în mijlocul acestor exerciții creative cu poveștile am descoperit cărțile personalizate și ideea mi s-a părut genială. Nu știu tu, dar eu când eram copil și-mi vedeam numele undeva, pe un zid, pe o firmă la stradă, într-o carte, chiar mi se părea că despre mine e vorba (mi se mai întâmplă și acum). Ori o poveste personalizată de o unealtă foarte puternică: îți oferă recunoaștere și consistență, te face să te simți foarte special. Probabil că din acest motiv am avut de câteva ori și clienți adulți, oameni în toată firea ce au simțit că soțului sau soției i-ar plăcea grozav de tare să-și joace propriul rol într-o poveste.


Ideea, așadar, ne-a prins. Am scris două povești, iar feedback-ul fetelor - de care depindea în mare măsură forma finală a textului - a fost extraordinar. Vreo două săptămâni ne-au cerut să li le citim încontinuu, de mai multe ori pe zi, pur și simplu nu mai voiau altceva, apoi le-au învățat pe de rost și au început să și le „citească” singure. Chiar și Ema, care avea pe atunci 2 ani, dădea paginile și recita cam jumătate de poveste și, chiar dacă înțelegeai cam un sfert din ce spune, știai că ține ritmul cum trebuie.


Și da, sigur că ne-a fost frică să pornim o afacere din acest proiect. Atât pentru că „nimeni nu citește”, dar și pentru că între o idee și o afacere e o diferență destul de mare. Norocul nostru a fost că n-am știut cât de mare, atunci când am început, și că nu ni s-a stins entuziasmul când am dat de greu.


Cât de mult complică lucrurile această personalizare a celor două cărți? Mă refer la costuri de tipografie, de exemplu, căci cu siguranță e mai simplu să ai un depozit cu cărți identice din care să livrezi la fiecare comandă.


Le complică destul de mult, din mai multe puncte de vedere. Mai întâi, nu poți aborda orice temă și nu poți folosi orice subiect. Nu poți scrie, de exemplu, despre copilul defavorizat - o temă altfel necesară și tot timpul actuală - care prin propriile lui forțe, reușește. La fel, nu poți risca să-ți moară personajele în stânga și-n dreapta, nu poți răni personajul principal prea tare, nu poți scrie prea dur, iar fantomele, vârcolacii sau vampirii sunt nevoiți să mai aștepte, căci sensibilitatea cu care se citește e alta. Nu trebuie să faci diferențe de gen - în mod firesc n-ai avea de ce să le faci, vei spune, dar dacă personajul se joacă cu păpușile la un moment dat, îți dai seama că nu se potrivește un băiat acolo. Iar dacă povestea e în versuri și numele protagonistului afectează ritmul și rima, devine și mai interesant să faci cumva ca totul să se potrivească.


Nu poți scrie că personajul principal are un câine, un papagal sau un trenuleț, că are un prieten foarte bun sau că merge cu trenul, la fel cum nu poate să meargă nici la școală, nici la grădiniță, nici măcar nu poate avea patru bunici sau doi părinți. Deci fără posibilitatea unui cadru specific, pleci de la cel mai universal scenariu cu putință și ai grijă să construiești povestea în lumea fantastică în care va intra copilul.


Costurile tipografice și de ilustrare afectează și ele conținutul. Ca să fie rentabil, trebuie să ai un număr maxim de pagini, deci să un număr maxim de caractere pe poveste pe care evaluezi dinainte cum o împarți pe pagini și pe ilustrații. Prea mult text pe o ilustrație plictisește, prea puțin devine prea scump. Așadar, atunci când dezvoltăm o nouă carte, între aceste limitări trebuie să o creăm și încercăm să o facem cât putem noi de bine.


Peste 5000 de cărți în primul an – personalizate după gen, nume, aspect, trăsături de caracter, cu dedicații și fotografii. Nu există două cărți identice pe care să le fi produs voi, așa că e inevitabilă întrebarea: cine și cum se ocupă de toate aceste cărți, care e procesul logistic?


Noi ne ocupăm de tot. Acum e mai ușor, însă la început a trebuit să învățăm o mulțime de lucruri, de la procesul de producție și softurile necesare creării cărților până la partea de marketing. Și dacă m-ai întreba încă o dată peste doi ani, sunt sigur că la fel ți-aș spune vizavi de etapa în care suntem acum. Dar ideea generală cam aceasta este: cu cât procesele de lucru sunt mai clare și mai bine puse la punct și cu cât automatizezi mai multe dintre ele, cu atât eliberezi mai mult timp pentru crearea de povești noi.


Comenzile vin într-un flux constant sau mai degrabă în momentele când copiii primesc mai multe cadouri, cum ar fi Crăciunul/Paștele?


Chiar dacă sărbătorile influențează numărul de comenzi, acestea nu sunt definitorii în bilanțul anual. De exemplu, multe dintre cărțile noastre sunt dăruite cu ocazia zilelor de naștere sau a altor evenimente importante din viața copiilor. Pe de altă parte, am creat cărți pentru școli și grădinițe pur și simplu pentru că învățătoarele sau educatoarele le-au considerat a fi cadouri speciale și utile pentru copii, în egală măsură. Feedback-urile părinților ne ajută și ele foarte mult, le mulțumim pentru fiecare review sau recomandare. Iar când primim de la ei mesaje sau fotografii cu prichindeii care nu se mai dezlipesc de cărticele, bucuria e enormă și dintr-un alt motiv: pentru că acela e momentul în care părintele este în măsură să stimuleze pasiunea pentru lectură și să schimbe încet-încet paradigma cu „nimeni nu citește”.


Cât de mult vă limitează faptul că, prin natura lor, cărțile acestea nu pot fi distribuite în rețele naționale de comercializare a cărților, cum sunt librăriile sau standurile de carte din mall-uri și chiar supermarketuri?


Cărțile noastre nu au o formă fixă, e un altfel de concept, cum bine ai precizat. Poveștile iau naștere, pot fi citite și trăite doar atunci când există un erou care trece din viața reală în centrul lor. Iar atunci ele devin unicat și se adresează doar eroilor lor.


Nefiind, așadar, destinate comercializării prin canalele tradiționale, faptul că nu se distribuie prin ele nu ne limitează în niciun fel.


Dincolo de personalizare, ce e deosebit în cărțile scrise de voi? Cum contribuie o poveste în care copilul e personajul principal la dezvoltarea armonioasă a viitorului adult?


Cele două povești pe care le avem momentan tratează teme diferite: Lumea din dulap se concentrează pe abilitățile ce vor fi dobândite de copil la finalul poveștii și care îi pot fi de folos în etapa de dezvoltare în care se află: atenție, generozitate, disciplină, încredere în sine, curaj, răbdare și altele pot fi selectate de părinte care alege ce e mai oportun pentru prichindel, iar povestea se construiește cât mai jucăuș în jurul lor. În Planeta Verde copilul are misiunea să salveze o planetă îndepărtată transformată în groapă de gunoi de către locuitorii pământului. Temele sunt poluarea, reciclarea, consumul excesiv în detrimentul mediului înconjurător. E o poveste la care unii copii plâng, o poveste pe care n-ar trebui să o scrii dacă vrei doar să vinzi cât mai multe exemplare. Dar vrem ca poveștile noastre să aibă rol educativ și, ca să-ți rămână în minte un anumit lucru, e nevoie de cele mai multe ori de o emoție intensă. Oricum, din câte mesaje primim, se pare că povestea își atinge scopul.


Ce ne-ar plăcea foarte mult să facem prin cărțile noastre e să plantăm o sămânță în mintea copiilor care să le dea curajul de a se vedea pe ei în rolul de erou, să le dea încredere că pot prelua inițiativa și să-și poată recunoaște și ține sub control frica de necunoscut, de critici, de eșec. O sămânță care, dacă e îngrijită, îi poate ajuta să se descopere și să realizeze că stă efectiv în puterea lor să facă cele mai năzdrăvane lucruri din lume.


Ce a contat mai mult în scrierea cărților, experiența voastră profesională sau cea de părinte?


Ambele, fără îndoială. Eu scriam dinainte proză și poezie, cum bine știi, iar Claudia scria și scrie aplicat pe partea didactică, pedagogică și de cercetare. Dar numai după apariția copiilor am putut face saltul înapoi în copilărie, când a colora un fluture cu „depășeală” e o dramă, iar a călca doar pe albul trecerilor de pietoni din oraș e provocarea zilei. Îi invidiezi căci sunt ființe halucinante cu realități suprapuse și volatile, cu granițe capricioase între imaginar și adevărat și simți zi după zi cum te fac să-ți retrăiești propria copilărie, să ai tone de deja-vu-uri în timp ce partea ta rațională analizează savuros întregul experiment. Și cred că asta e starea numai bună dacă vrei să scrii pentru copii.



Ați simțit sau ați aflat concret despre situații în care cărțile voastre au pătruns în medii în care altfel nu se citea?


Da. Ne spun părinții. Un review chiar așa sună: „îndrăgite chiar și de copiii care nu sunt cei mai mari fani ai cărților". Alți părinți le achiziționează special pentru a-i motiva pe copii sa citească mai mult. Și mai sunt perioade în an când donăm cărți către copii din zone defavorizate prin intermediul câtorva asociații de caritate. Cât de puțin, sperăm că ajută.


Vreau să pun și o întrebare relativ incomodă, dar probabil la îndemână pentru mulți dintre noi: de ce Atelierul de eroi? Ce se întâmplă dacă toți copiii sunt crescuți cu acest discurs care le dă o altă perspectivă asupra propriei vieți față de cea cu care au fost crescute generațiile noastre și cele dinaintea lor?


Atelierul de eroi pentru că a fi eroul unei povești te poate ajuta să descoperi că poți fi erou și în afara ei. Există un număr nesfârșit de metode prin care poate fi alterat potențialul individual. A fi erou înseamnă să recunoști acele metode și să le faci față, să ai control asupra vieții tale și să-ți asumi responsabilități față de tine și față de comunitatea din care faci parte. Nu e vorba deci de un erou egocentric.


Ce mă aventurez să sper e ca acest discurs să contribuie la recunoașterea și depășirea unor pericole un pic mai subtile decât cele la care au fost expuse generațiile anterioare, pericole precum alienarea, sentimentul inutilității sau depresia.


Și planurile Atelierului de eroi nu se opresc aici, ci dimpotrivă. În curând vor fi gata Cel mai amuzant alfabet pentru copii și o a treia poveste, iar până la mijlocul lui 2022 cei doi speră să finalizeze încă o carte. De asemenea, lucrează la workshopuri educative pe care vor să le propună în școli, total gratuite, iar pe termen lung se gândesc să colaboreze nu doar cu alți ilustratori, ci și cu alți autori și să adauge și povești fără personalizare, moderne și captivante, cum le plac tot mai mult noilor generații.