La Brașov începe a doua ediție a Bienalei Albastre. Tema acestui an: essentia



Aflată la ediția a II-a, BIENALA ALBASTRĂ — Bienala Internațională de Arte Vizuale, Brașov 2021 — Essentia creează contextul cultural prin care creativitatea exprimată prin arta vizuală este stimulată la nivel local, zonal, național și internațional, promovând dialogul între arte prin intermediul expozițiilor, al schimbului de idei și de experiențe între participanți, invitați, actanți culturali și publicul general.


Bienala Albastră este rodul colaborării cu aproape toate instituțiile de cultură, embleme ale orașului Brașov, a altor organizații, entități sau persoane, la inițiativa Asociației Culturale Artessentia, scopul proiectului fiind revalorizarea artelor vizuale contemporane, oportunitatea fructificării unor schimburi artistice și intelectuale și promovarea producției culturale naționale și internationale.


În perioada 17 octombrie – 21 noiembrie, Bienala Albastră pune la dispoziția publicului 20 de galerii de artă și spații alternative din municipiul Brașov și zona metropolitană, un număr mai mult decât provocator în aceste vremuri, ținând cont de resurse și posibilități, dar devenind astfel primul eveniment dedicat manifestărilor artistice din domeniul artelor vizuale din centrul României de o asemenea anvergură.


Această ediție are două secțiuni: invitați cu expoziții personale și participanți selecționați. 16 artiști invitați din țară și din afară în proporție egală, chiar dacă în condițiile actuale ale pandemiei a fost destul de dificil acest lucru, aproape 400 de artiști vizuali selecționați aplicanți, două expoziții de colectionar: una se referă la 100 de ani de grafică românească și cealaltă are ca subiect cartea rară cu gravură și ilustrații de Jacques Hérold. Din expozițiile evenimentului, publicul va vizualiza și interacționa cu peste 1000 de opere de artă vizuală din medii variate: pictură, sculptură, grafică, artă textilă, ceramică, sticlă, metal, colaj, fotografie, video-art, instalație, experiment vizual, performance-art, happening, mapping, mixmedia, multimedia etc.



ESSENTIA este tema în care se înscrie ediția a doua a Bienalei Albastre. Este o privire înlăuntrul lucrurilor cu adevărat fundamentale, spre filonul cel mai adânc al nostru ca existențe, o introspecție în noi înșine, o înțelegere profundă a noastră ca ființe sociale supuse la o asemenea restrângere a libertății ca însingurarea din prezent, o necesitate a repunerii în drept a valorilor cu adevărat reale și universale, o întoarcere către origini și către substanța concentrată din lăuntrul nostru, o căutare a tot ce este esențial, o reducere la ESENȚĂ.


Deschiderea oficială a Bienalei Albastre va avea loc duminică, 17 octombrie, începând cu orele 16, la Galeria 9 din lateralul Teatrului „Sică Alexandrescu” Brașov. În perioada 17 octombrie – 22 octombrie vor fi vernisate expozițiile de autor și expozițiile din salonul participanților.