M-am apucat de anime la 30 de ani



Cei cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani sunt „datele demografice cheie”. Ei sunt cei care mișcă și scutură. Ei sunt oamenii serioși. Asta e părerea agenților de marketing și visul părinților noștri, deopotrivă.


Am 30 de ani, un job stabil, un soț și o pisică, ai zice că sunt om serios, dar sunt la fel de lipsită de busolă cum erau hipioții spre sfârșitul anilor ’70. Deși trăiesc cultura adolescenților de astăzi, stângăcia mea digitală îmi arată cât sunt de defazată și retrogradă. Nu sunt de acord cu jumătate din conținutul pe care-l are TikTok-ul, cu platformele de streaming care sunt din ce în ce mai acaparatoare şi incluzive, la fel cum nu sunt de acord cu muzica făcută pe laptop și uploadată imediat pe Bandcamp și Soundcloud. Poate că singurele chestii care îmi plac sunt canalele de YouTube la care m-am abonat, meme-urile și podcasturile.


Încercând să compensez faptul că nu sunt un nativ digital, m-am apucat de săpat o nişă a divertismentului foarte cool și încă neafectată de politic şi felurite foruri culturale naţionale. Așa se face că, ladies & gents, m-am apucat de anime-uri. Asta ca să nu vă mai zic că anime-urile m-au ajutat să dobândesc un limbaj comun cu nepoata și fratele meu, amândoi fani ai culturii nipone.


Dragon Ball Z, Pokemon, Sailor Moon? Am fost foarte surprinsă să aflu că majoritatea dintre noi ne-am uitat la anime-uri fără să știm că o facem, iar asta probabil că e din cauza „disneyificării” lumii sau a hegemoniei Hollywood-ului care investește enorm ca oamenii să meargă încolonați la cinema. Foreign Policy numește, în anul 2002, fenomenul anime ca fiind cool Japan. Probabil că între timp i s-a adăugat și-o cool Coreea cu ale sale k-pop (vezi BTS, care a mai adăugat două noi titluri în Cartea Recordurilor).


Nu toate desenele sunt pentru copii. Anime se referă exclusiv la animația japoneză, iar cărțile de benzi desenate japoneze care inspiră numeroase anime-uri și filme poartă denumirea de ,,manga’’. Acest tip de animație este caracterizat de personaje cu culori strălucitoare și izbitoare care au fețe cu o formă pentagonală.


Manga-urile și anime-urile japoneze explorează limitele spațiului, timpului și, în același timp, meditează asupra condiției umane. Animația, căci despre ea vorbim, acest mediu la fel de încâlcit în definire, redă libertatea și extinde limitele imaginației printr-o grămadă de posibilități tehnice. În acest caz, putem vorbi chiar de tehnica metamorfozei, căci aceste anime-uri sunt mult mai complexe față de desenele din Vest. Japonezii explorează adesea convențional, adesea experimental în genuri diverse, cu protagoniști care susțin ori modifică tipologii, pentru a ajunge la același numitor comun: învingerea forțelor malefice, regăsirea ori găsirea adevăratei identități.


Cum spuneam, există diferite genuri de anime. Nu toate anime-urile sunt potrivite pentru copii. Doraemon, Glitter Force și Pokemon, spre exemplu , sunt create pentru copiii sub vârsta de șapte ani, pe când altele precum Attack on Titan, Fairy Tail și Naruto sunt făcute pentru adolescenți și adulți.


Știu toate acestea după 3-4 zile în care m-am documentat. Știți și voi cum e, te uiți la ceva care te interesează și aproape că intri într-un soi de rabbit hole. Am aflat că există diferite tipuri de anime și că da, există și ,,Hentai’’ care desemnează benzile desenate sau animaţiile cu conţinut explicit pornografic. Expresia întreagă este „hentai seiyoku” şi înseamnă „perversiune sexuală”. Caracterul ăsta de Lolita al personajelor nipone datează de vreo 200 de ani încoace.


Ideea este că sunt o mulțime de tipuri de anime, iar acestea sunt în funcție de public. Avem așa: Kodomo (se adresează exclusiv copiilor), Shônen (destinat adolescenților de sex masculin și este genul din care se fac cele mai multe producții pe an, iar unele dintre cele mai reprezentative serii ale acestui gen sunt Naruto, dar și One piece, Bleach, Melancolia lui Suzumiya Haruki sau Code Geass), Shôjo (echivalentul shônenului pentru publicul feminin și se adresează femeilor între 15 și 20 de ani), Seinei (conține acțiune, politică și cele mai reprezentative serii suntare o mare varietate de stiluri artistice și există serii precum Speed ​​Grapher, Gantz, Black Lagoon sau Ghost in the Shell).


După ce mi-am făcut acest minuțios research, am intrat pe serviciile de streaming FUNimation și AnimeLab ca să-mi fac de cap și să încep maratonul. Fiecare din cele două aplicații poate fi disponibilă pe smartphone-uri, console de jocuri video, tablete, computere și smart TV, iar partea mișto este că timp de 30 de zile te poți uita gratuit. Eu cred că e suficient timp să începi să îndrăgești anime-urile.


Am început uitându-mă la The Promised Neverland, la ambele sezoane, și bine am făcut. Acest anime face parte din categoria shonen. Vai, cât am putut să mai plâng! Povestea se concentrează asupra Emmei, o tânără orfană care locuiește la Grace Field House, unde ea și alți 35 de orfani sunt supuși în mod constant la diferite teste de abilități. Viața copiilor ia o întorsătură atunci când Emma și unul dintre cei doi prieteni ai săi descoperă că orfelinatul este o fermă în care aceștia sunt crescuți ca hrană pentru creaturile demonice. Al doilea sezon al anime-ului, care a avut premiera chiar la începutul acestui an, aduce o continuare directă a evenimentelor din primul an al seriei și vedem o schimbare de perspectivă. Pentru un om care credea că anime-urile sunt pentru copii, am rămas extrem de plăcut surprinsă să văd cum animațiile acestea reflectă asupra condiției umane.


Azi am de gând să încep primul sezon din Attack on Titan, iar sinopsisul spune așa: După ce orașul său natal este distrus și mama sa este ucisă, tânărul Eren Jaeger jură să curețe pământul giganților titani umanoizi care au adus omenirea la un pas de dispariție. Deși premiera primului sezon a avut loc în 2013, acest anime a ajuns la sezonul 4. Sunt sigură că o să fie o călătorie lungă și interesantă.


Japonia e ordonată, e perfectă. Dacă strănuţi, de bun-simţ e să-ţi ceri scuze. Gestul dizgraţios de a-ţi sufla nasul e impardonabil. Punctualitatea la muncă este imperios necesară. Pe scurt, individul este sacrificat pentru binele societății și cerințele societății față de individ sunt foarte clare și foarte prezente. De aceea, poate că manga și anime-urile sunt o modalitate de evadare. Personajele din manga și din anime-uri sunt ființe „ciudate” și care au puteri; e o anti-realitate. Și atunci apelăm și noi la asta pentru că e un mod de a trăi într-un cu totul alt loc măcar câteva ore.