Magia și banalitatea vieții de zi cu zi în „Privește către cer”



La Brașov nu s-a mai ținut proiecția de la Centrul Cultural Reduta a filmului Privește către cer (What Do We See When We Look at the Sky?). M-am bucurat să am ocazia să-l văd în altă parte și abia după aceea am înțeles că, la fel ca alte opere de artă, e foarte posibil ca această producție cinematografică să fie condamnată la a trece aproape neobservată de majoritate și pusă pe piedestal de o mână de oameni cu răbdare și interes pentru frumos, cei care găsesc spectaculosul în afara dihotomiilor consacrate ale Hollywood-ului. Ca să nu vă plictisesc cu un sinopsis, vă invit să dați play trailer-ului și să reveniți la lectură pentru impresia mea profund subiectivă.



Am redescoperit în Privește către cer, mi-am adus aminte că se poate, de fapt, să elimini ezitarea și să trăiești curajul aproape irațional care însoțește ieșirea din zona de confort. Am spus în titlu despre magie și banalitate pentru că filmul ăsta îți dă speranța că undeva, cumva, cineva ar putea să ajungă să-ți fie aproape, într-o zi ca oricare alta, că ai putea conta pentru cineva îndeajuns încât sacrificiul făcut de acel om să nu pară sacrificiu. Și banalitate — fără pic de conotație peiorativă — pentru că în Privește către cer avem câteva vieți prezentate fără glam și idealizare, dar și fără dramatizare suplimentară. Viața este ce este și oamenii din Kutaisi o trăiesc. Noi, în schimb, din fața ecranului, pare că uităm că viața de zi cu zi e alcătuită și din momente de tăcere, ezitări, reconstituiri, clipe de uitat în gol și respirat, de încălțat și dezbrăcat, prins din zbor fire ale unor gânduri care nu vor fi niciodată duse la capăt.



Ca să vezi un astfel de film, trebuie să fii dispus să ți se spună o poveste, să te așezi și să înaintezi într-un ritm pe care nu tu îl stabilești și de care mediul actual ne-a dezobișnuit. La final m-am întrebat dacă nu cumva tot filmul e o metaforă, în același timp, pentru felul în care nu mai suntem noi când ne îndrăgostim, că uităm tot ce credeam că știm până atunci și suntem nevoiți să funcționăm după reguli noi, abia aflate, mereu supuși greșelilor ce par fatale. Dar că e posibil să existe un drum în tot acest hățiș și să fie ceva dincolo de brutalitatea și neputința care ne înlănțuie (la tot) pasul.



Privește către cer rulează încă în câteva cinematografe din țară și vă recomand să-l căutați pe cel mai apropiat de voi pentru a lua bilete (vezi program cinematografe). Alte filme distribuite de Bad Unicorn pot fi văzute online pe Vimeo, contra unor sume modice, și vă recomand să începeți cu Despre trup și suflet (On Body and Soul).