Mii de tineri cititori aduși mai aproape de lectură și scriitori în cadrul Zilele LittleLIT



Peste 650 de copii s-au bucurat de atelierele, lecturile publice și lansările de carte din cadrul proiectului Zilele LittleLIT – Împreună, cel mai important eveniment al acestei toamne dedicat literaturii pentru copii și tineret. Arhitectura programului a inclus nu mai puțin de 25 de evenimente online dedicate elevilor, pentru realizarea cărora echipa Asociației De Basm, organizatorul proiectului, a reușit să coopteze 25 de cadre didactice, izbutind astfel să ducă autorii și cărțile de literatură română contemporană pentru copii și tineret mai aproape de școală.


Cele trei mari lansări online de carte ale invitatelor speciale ale ediției din acest an a proiectului – scriitoarea suedeză Åsa Lind, scriitoarea elvețiană Dana Grigorcea și scriitoarea română Lavinia Braniște – au strâns laolaltă peste 2000 de tineri cititori. De același succes s-au bucurat și cele două mari evenimente dedicate specialiștilor și celor interesați să afle mai multe despre literatura română contemporană pentru copii și tineret – Incubatorul-webinar cu tema „Piața autohtonă de carte pentru copii: o lume magică cu probleme pământești” și masterclass-ul susținut de invitatele speciale.


De asemenea, concursul „Cărți tatuate” a reușit să stârnească curiozitatea a 88 de copii, care au trimis desene către organizatori, o recoltă generoasă din care echipa Asociației De Basm a ales patru mari câștigători. Desenele acestora vor fi printate sub formă de tatuaje temporare, care vor ajunge la copiii participanți la atelierele școlare.


„Proiectul «Zilele LittleLIT – Împreună» a fost într-adevăr «de basm», cum #debasm este și entuziasmul organizatoarelor într-o societate care apreciază arta, fără s-o sprijine prea tare. Tot #debasm a fost interesul copiilor pentru cărți, flexibilitatea profesoarelor la ore și discuțiile de breaslă, atât de sincere și la subiect. Sper ca LittleLIT să crească de la an la an precum Făt-Frumos, adică rapid și armonios, spre bucuria cât mai multor copii”, a mărturisit scriitoarea elvețiană de origine română Dana Grigorcea.


Aceeași bucurie a împărtășit-o și Lavinia Braniște: A fost o bucurie să fim împreună la LittleLIT, în vremuri în care ne lipsește apropierea mai mult decât oricând. A fost minunat să descopăr copii pasionați nu doar de citit, ci și de scris și învățătoare și profesoare care-și fac cu dedicație meseria. Am primit întrebări despre cum se nasc poveștile mele de la cei mici și întrebări despre alegerile mele profesionale de la cei mari, iar asta mi-a oferit sentimentul neprețuit că am ceva de dat înapoi lumii, un sentiment vital atunci când ai o meserie atât de solitară. Sper că întâlnirile acestea cu scriitori i-au făcut pe copii mai dornici de a se apropia de literatură și le-au oferit mai mult curaj de a chestiona textul literar, oricum și oriunde le-ar ieși acesta în întâmpinare”.

Și scriitoarea suedeză Åsa Lind a împărtășit aceeași bucurie: „Deși eram convinsă că întâlnirile online, mai ales cele dedicate copiilor, nu vor reuși suplinească farmecul evenimentelor desfășurate față în față, echipa De Basm a reușit o performanță pe care n-o bănuiam, făcând din întâlnirea mea cu tinerii cititori români un succes”. Îndrăgita scriitoare suedeză a mai mărturisit că plănuiește să ducă mai departe colaborarea din această toamnă, încercând să inițieze o colaborare între echipa De Basm și cea mai importantă instituție suedeză dedicată promovării literaturii pentru copii și tineret: „Mi-ar plăcea să pun la cale o colaborare între Asociația De Basm și Academia Suedeză de Carte pentru Copii”, a mărturisit aceasta.


La capătul celor șapte zile de desfășurare a proiectului, echipa De Basm privește cu încredere spre viitorul literaturii române contemporane pentru copii și tineret: „Știm că există multe lipsuri, că există decalaje, însă, dincolo de toate acestea, există peste tot dorința de a cunoaște și, mai ales, există un copil generic care îți oferă ție, autor, o căldură fantastică. Știu mulți scriitori care s-au trezit îmbrățișați la evenimente, or, asta este o experiență curativă, pentru că cei mici sunt frumoși și autentici”, a mărturisit scriitoarea Laura Grünberg, membră a echipei De Basm, în cadrul incubatorului-webinar dedicat profesioniștilor.


Întreg programul proiectului „Zilele LittleLIT – Împreună” din această toamnă a fost conceput pentru a sublinia importanța cărții și a lecturii în dezvoltarea copiilor și le oferi acestora ocazia de a cunoaște nemijlocit creații ce li se adresează și pe cei care le-au scris, de a explora universuri imaginare și situații reale actuale, cultivându-le apetitul pentru lectură.