„Multă forță și un dram de gingășie”



După ce unul din cei mai buni poeţi tineri, Andrei Dósa, a debutat şi ca prozator, cu „Ierbar”, un roman cinematografic despre ratare în lumea artistică, autodistrugere, dependenţă, droguri şi necesitatea scrisului şi a destăinuirii, iată că publică şi al doilea roman, „Multă forță și un dram de gingășie” (Polirom, 2021), o poveste originală despre un adolescent ciudat şi rebel.


Chiar dacă ar fi fost un nou roman autobiografic despre adolescenţă, „Multă forță și un dram de gingășie” oricum s-ar fi citit cu plăcere, dar aici avem mult mai mult decît atît. Andrei Dósa explorează şi exploatează – cu mult curaj – o temă virgină & aproape tabu în literatura ro – „prietenia” româno-maghiară dintre granițele României. Protagonistul e un tînăr secui, proaspăt căsătorit, cu copil mic, care – orice ar face în prezent – îşi tot aminteşte faze şi întîmplări din adolescenţa sa subtîmpitorească, acţiunea avînd loc, în cea mai mare parte, la Braşov. Fiind de etnie maghiară, şi colegii de şcoală, şi prietenii săi sînt unguri, aşa că – datorită scriitorului Andrei Dósa – cititorul pătrunde în mijlocul unui grup de tineri dominat de Atti, un şovinist ungur foarte puternic din punct de vedere fizic, cu idei puţine, dar fixe, prietenul cel mai bun din adolescenţa personajului principal al romanului, Dósa. Atti, fireşte, e un personaj metonimic, reprezintă majoritatea maghiarilor din România, neglijaţi şi subapreciaţi de ungurii din Ungaria, dar care-i urăsc pătimaş pe românii în ţara cărora trăiesc („Pe români îi detesta la modul general. Ca stat, ca entitate naţională. Bunicii lui trăiseră cu entuziasm alipirea Transilvaniei de Nord la Ungaria. Părinţii lui prinseseră românizarea forţată impusă de direcţia naţionalistă a comunismului. Atti avea în spate două, poate chiar trei generaţii care nu aveau lucruri prea bune de spus despre români şi România. Trecuseră nouăzeci de ani de la unire şi majoritatea oamenilor din secuime continuau să o considere o nedreptate, un furt teritorial. În ultimii douăzeci de ani, statul român nu făcuse aproape niciun efort să le arate că îi pasă de ei. Pe deasupra, ungurii din „ţara‑mamă“ au demonstrat şi ei în timpul referendumului din 2004, prin neprezentare la urne, că nu le pasă nici cît negru sub unghie de maghiarii din diaspora. Pentru ei, secuii erau unguri de categoria a doua. Nişte ţărănoi inculţi de care nici nu voiau să audă. Însă secuii i‑au iertat repede pe unguri. Indiferent dacă voiau sau nu să le ofere dublă cetăţenie, cel puţin vorbeau aceeaşi limbă ca ei. Aşa stăteau lucrurile în mintea celor aproximativ un milion două sute de mii de maghiari din Transilvania, poate cu excepţia cîtorva intelectuali mai destupaţi”).


Dar e vorba de nişte adolescenţi, aşa că romanul – scris cu umor şi (auto)ironie – se citeşte şi ca o carte de aventuri, şi ca una psihologică, lumea exterioară a tînărului Dósa fiind plină de întîmplări haioase prin Braşov, unde studentul nostru e obsedat de frumuseţea femeilor, pe care le urmăreşte pînă-şi ia un pumn în plină figură de la soţi, sau prin secuime, unde se duc la discoteci să bea, să danseze şi să agaţe, iar lumea interioară are nevoie de multă răbdare, înţelegere şi căldură, nu degeaba pînă la urmă ajunge la psiholog.


Ţin să menţionez că nici scriitorul Andrei Dósa, nici personajul său principal nu-i judecă nici pe secui, nici pe români, nu dau verdicte, ci doar trăiesc şi observă relaţia asta ciudată şi nefirească („Cu toată atitudinea mea benignă, nu puteam să nu observ derapajele din jurul meu”), dar care există – şi e exact aşa cum e descrisă în „Multă forță și un dram de gingășie”, un roman fain, pe care vi-l recomand (am zis că e şi un roman de dragoste?)! Lectură plăcută şi utilă!


Andrei Dósa, „Multă forță și un dram de gingășie” (Polirom, 2021)