Pacea în Balcani, salvată de diplomația Uniunii Europene



În ultimele două săptămâni, un glonte a fost pe punctul să le treacă pe lângă ureche locuitorilor unei regiuni situate la mai puțin de 250 de kilometri în linie dreaptă de Drobeta Turnu Severin. Apropierea acestui spațiu de România și evenimentele în desfășurare la frontiera sârbo-kosovară pe care nici Belgradul, nici Bucureștiul nu o recunosc formal (pentru că nu recunosc independența Republicii Kosovo) mi-au evocat amintiri din 1999, când, preadolescent fiind, urmăream la televizor operațiunea NATO de bombardare a Iugoslaviei în urma ultimei iterări majore a conflictului etnic sârbo-albanez care s-a întins pe tot parcursul secolului XX în diferite forme.


Operațiunile aeriene din 1999 împotriva Iugoslaviei au fost precedate de un război sângeros în 1998-1999, cu numeroase crime de război și mii de victime în rândurile populației civile. În 2021, pacea dintre Serbia și Kosovo, fosta ei provincie populată în proporție de 90% de albanezi, a fost pusă în pericol de inițiativa guvernului de la Priștina de a-i obliga pe șoferii sârbi care intră în zona de nord a teritoriului kosovar, populată compact cu etnici sârbi, să-și instaleze plăcuțe temporare de înmatriculare kosovare. Autoritățile din Kosovo afirmă că nu fac decât să implementeze o măsură în retorsiune față de demersul similar al autorităților sârbe de a-i obliga pe șoferii kosovari să-și scoată plăcuțele de înmatriculare eliberate de instituțiile de la Priștina atunci când intră pe teritoriul sârb controlat de guvernul de la Belgrad. Însă aceste acțiuni reciproce fac parte din disputa mai largă legată de suveranitatea entității Kosovo, pe care Serbia o consideră în continuare o provincie a sa, iar autoritățile de la Priștina au proclamat-o stat independent. Diferența față de separatismele din fosta Uniune Sovietică este că majoritatea statelor lumii au recunoscut independența kosovară declarată în 2008. Susținerea pentru soluția independenței a venit ca urmare a adoptării la nivel internațional a viziunii utilității acesteia pentru evitarea actelor de purificare etnică anti-albaneză pe care armata sârbă le-a comis în 1998-1999 în mai multe localități din Kosovo.


Desfășurarea evenimentelor a fost deosebit de rapidă: după 20 septembrie, prima zi în care autoritățile kosovare intenționau să pună în aplicare noile măsuri legate de plăcuțele temporare de înmatriculare pentru șoferii sârbi, trupe ale armatei sârbe au început să fie masate la linia pe care Serbia o consideră limită administrativă între provincii iar Kosovo – frontieră de stat. În același timp, unități ale trupelor speciale din poliția kosovară au fost dislocate în proximitatea celor mai problematice puncte de trecere dintre cele două părți, supuse unui adevărat asediu de sute de șoferi sârbi care protestau împotriva măsurilor Priștinei. Aceștia au organizat mitinguri sporadice de protest și chiar au ridicat baricade în anumite zone.


Serbia a profitat de situație pentru a aduce în zonă zeci de tancuri și mașini blindate și a ridica în aer aviația militară, care a patrulat zona. Tensiunile și-au atins apogeul pe 27-28 septembrie, invocându-se tot mai des necesitatea ca forțele de pacificare KFOR, sub egida NATO (la care participă și militari ai României), să ia sub control cele două puncte de trecere a frontierei. Cu toate că acest lucru nu s-a întâmplat, KFOR patrulează mult mai intens frontiera sârbo-kosovară în aceste zile. În același timp, s-a depus un efort diplomatic de anvergură din partea Uniunii Europene și a NATO pentru a dezamorsa confruntarea care risca să devină violentă.


Diplomația a dat roade: pe 30 septembrie, cele două părți au ajuns la un acord. Potrivit termenilor înțelegerii, trupele speciale kosovare se retrag din nordul teritoriului începând de sâmbătă, 2 octombrie. Locul acestora va fi luat de trupele KFOR, care vor patrula zona și vor menține securitatea. Începând de luni, 4 octombrie, cele două părți, Serbia și Kosovo, vor plasa abțibilduri speciale pe toate plăcuțele de înmatriculare care traversează punctele de trecere de la frontieră pentru a acoperi simbolurile naționale și a permite circulația liberă a cetățenilor. Aceste măsuri sunt provizorii, însă după punerea lor în aplicare vor urma alte negocieri, mai de profunzime, pentru atingerea unei înțelegeri de lungă durată. Cu toate acestea, președintele sârb Aleksandar Vučić a spus că printre soluțiile pe termen lung nu se regăsește recunoașterea independenței Kosovo din partea Serbiei.


Asta nu înseamnă decât menținerea unei probabilități ridicate a reizbucnirii unor crize similare în viitor, inclusiv a unora care să nu mai poată fi aplanate atât de rapid pe cale diplomatică. Însă pe moment locuitorii din Kosovo și Serbia, dar și cei ai întregii regiuni balcanice, pot respira ușurați și se pot felicita reciproc pentru evitarea unei confruntări militare.


Un lucru foarte important trebuie menționat ca o concluzie a evenimentelor de la frontiera sârbo-kosovară: pacea a fost menținută de diplomația Uniunii Europene. Asta înseamnă că instituțiile UE funcționează și că utilitatea lor directă pentru Europa poate fi constatată la o simplă deschidere a oricărui flux de știri externe. Este un argument în favoarea ideii de Uniune Europeană, a construcției europene care de șapte decenii încearcă să aducă și să mențină pacea, dezvoltarea și prosperitatea pe Bătrânul Continent. Și un contra-argument eficient împotriva poziției celor care consideră că Uniunea Europeană nu are sens, că ea trebuie să dispară.