#poeziadeGOLAN: șase poeme de Raluca Țincă


1.

Dumnezeu mi-a arătat

Într-o zi pe un dulap

Cum ținea într-o cutie

Apă vie.


Și mi-a zis că dacă vreau

Aș putea chiar să și beau

Însă nu multă de tot

Că m-aș îmbăta pe loc

Cu lumină și plăcere

Și-aș veni și i-aș mai cere.


Însă dacă beau nițel

Pot să mă despart de el

Să plec de unde-am venit

Și să trăiesc fericit.

Fericit și împăcat

C-am găsit ce-am căutat

Drumul pân’ la Dumnezeu

Care vezi, eram (era ) tot eu.


2.

Am în piept în loc de viață...

Mentă creață.

Trag în nări parfum de soc,

La tâmple port busuioc

Am în palme o lămâie

Și mă spăl cu apă vie.

Mă-îmbăiez frunză cu frunză

Mă-nfășor în albă pânză

Și când am ieșit din cadă

Sunt femeia limonadă.


3.

Când mă plictisesc de mine

Îmi scot pielea și o pun

În dulap pe umeraș

Să miroasă a săpun.


Și rămân în goliciune

Numai frunze, numai flori

Izvorăsc pe dinăuntru

Și mă umplu de fiori.


Sunt țesut din stropi și raze

Univers cu sori și stele

Și când nu-mi mai place aici

Dau o fugă pân’ la ele.

4.

Eu sunt Fata Arbore

Mă trezesc sub plăpumi de

Dimineață cu un gând:

De ce sunt așa cum sunt?

Părul despletit în ramuri

Lacrimi calde curg în valuri

În oglindă când mă uit

Văd un hău și suflet mut.

Inima e înlemnită

Mintea parcă-i amorțită

Îmi închid alene cartea

Și mă învelesc cu noaptea.


5.

Cu toții avem o rană uscată

Ce vine la viață sângerând câteodată;

O zgândăr mereu și atent

Până durerea revine-n prezent.


O zgândăr cu înfrigurare

uneori din uitare

sau din nepăsare

Iar altă dată unghia mare

sapă în carne cu înverșunare.

Să curgă veninul

Să simt tot pelinul

Și-un țipăt iute din piept

Să curme tot chinul.


Dar rana așa e făcută:

Se-nchide și sufletul uită

Și stă răbdătoare sub piele

Până revin la durere.


6.

Noaptea-i lungă și pustie

Și miroase a mucegai

Pleoapele nu stau lipite

Iar în minte am un scai

Care sapă și irită

Răscolește-n amintiri

Insomnia se-adâncește,

Îmi cresc umbre din trăiri.


Noaptea dulce și călduță

pentru tine

E-o chemare otrăvită

pentru mine.


7.

O mânie clocotește în mine

Ca o oală ce fierbe încet

Și ar vrea să rănească, să ardă

Tot ce întâlnește, complet.


De o las să mă mistuie toată

Poate trece durerea din piept.

Dar mânia e parte din mine

Să o pierd mi-ar fi greu, ce e drept.


***



Raluca Țincă (n. 1983) a studiat și practicat timp de mulți ani medicina veterinară. În 2016 a pus stetoscopul în cui și s-a dedicat visului din copilărie, acela de a crea. Lucrează cu ceramică și lână și are o serie de produse decorative prezente în mai multe magazine de autor din țară și străinătate. În 2020 s-a îndreptat către poezie și a publicat alături de ilustratoarea Alexandra Radu primul volum de poezie ilustrată, Fata Arbore. Scrie în continuare poezii și cărți cu povești pentru copii.