#poeziadeGOLAN: poeme inedite de Cristian Ciulică

Cronică a păsării-arc scrisă sub scări


Și autobuzul trece pe roșu pentru a cincea oară în săptămâna

în care nu a mai vorbit cu mine

și tot sacul cu mere de pe balcon începuse să facă viermi.

Ai idee cine a pus bec deasupra locului 74?

și de ce nu mai oprește șoferul la semafor?

Am auzit de pe toate străzile că nu ne mai lasă să returnăm

respect și libertate nici în termen de 30 de ani în care…


nici nu mă sunai atunci și nici nu mă putea feri de ploaia aia

de curcubeie tăiate în elipsa singurului

-minimalismul din spațiul anglo-saxon

-era anglo-american luna trecută

-da, așa, anglo-american

Bine, în elipsa singurului discipol al lui Lenin

desfigurat, decongelat, preumblat, liber de pătrate

-ce pătrate?

-tot centrul vechi e plin de pietre cubice, pe care s-a strâns ca într-o ploscă de zmeu…

-ce?

e un basm rusesc stupid care sugerează că sufletelor le curge sânge alternativ din urechi

dar asta doar în anarhie

Anarhie-Bakunin, nu aia infrarevoluționară.


Șoferul parcă văzuse ultimul avort al mamei sale

cu un instrumentar ruginit, pe o capră legată cu sârmă, de pe care se luase pielea tapițată

cu doctorul beat căruia îi venea să vomite la fiecare mișcare

și care a scrumat accidental pe ceea ce ar fi putut deveni fratele lui

dar a avut grijă să pună un lighean în care s-a scurs

ultima picătură otrăvită din trupul ei, cu sângele ei

otrăvit de curcubeiele alea sub-pământene, câte șapte

pe care le visează des, mai des de când mutase mormântul maică-sii


De aia zici că nu oprește nici la STOP?

În sensul de Universitate a accelerat pentru că pe mijlocul bulevardului

era elefantul de foc (un foc incolor) și doi bărboși îmbrăcați în negru

(poate călugări? poate dumnezeu?)

care mușcau din mama lui

din nou și din nou ca-n…

-minimalismul a străbătut oceanul și a ajuns în Europa unde…

Mă piș pe minimalismul lor

și maica-sa ejacula din penisul proaspăt crescut

se oprește?

acum da.


La ora 16, la sensul de la Universitate, un autobuz a explodat fiind victima

unui atac terorist

30 de morți și mai mulți răniți

la fel ca în Asia, la fel ca peste ocean

așa cum e în cărți, așa și pe Pământ.



Lungul drum al nepăsării pe care trec tancuri spre fier vechi


Nu îl mai găsesc.

fratele meu mort mi-a furat creionul.


fratele meu mort mi-a furat creionul și îmi

mâzgălește capul

îmi bâzgălește fața


fratele meu mort îmi înțeapă frații copiilor mei

cu vârful foarte bine ascuțit al creionului meu preferat

și le linge sângele din înțepături când dorm

și se dă peste cap în visele lor și mănâncă vată de băț.


m-a întrebat fiul meu de ce vata pe băț e neagră

și am zis că nu e, e roz

dar el m-a contrazis toată ziua.


fratele meu mort face portrete mamei care a ars

pe 9 aprilie

de aia face mereu niște maldăre de cenușă

în care se ghicește mereu limba și din care i-au dispărut ochii

mama a murit fără ochi

ei curseseră pe marginea gropii și vin periodic să vadă

caseta video de la nuntă.


iubita mea vie și iubita mea moartă se culcă seară de seară

cu fratele meu mort.

le aug gâfâielile de pe hol

așa că ies în curte

dar aici nu mai am loc. Curtea mea e plină de Biserici

între care sunt căi ferate

cei trei ies și ei, în fine,

dar acum sunt unul, cel mai frumos și cea mai frumoasă

în punctele ce nu se mai văd și îi despart

acolo trebuiau să fie ochii Lui


ne întoarcem în casă, rămânem blocați în baie

ieșim totuși până la urmă

începe să plouă și copilul meu viu îmi aduce o scrisoare de la ei

să citească cu voce tare

totuși nu mai știu cum au scris fără ochi – probabil tot copilul

citește ca pe un imn: „ce împreună suntem noi, dar nu.”

degeaba mai plouă.


Cel mai mare coșmar, acum cosmic sau Povestea metalelor foarte grele


etajul 10 al unui bloc din plăci de ciment și lângă malul unui fluviu

doar eu știam că era fluviu, ai fi putut crede foarte ușor că e o mare

și la fel ai fi zis că e cu apă, dar eu știu că e negru și că e sânge, mai exact, sânge de zmeu

zmeii sunt foarte predispuși la incest și deci și la hemofilie


era beznă când m-am uitat pe geam și am văzut cum se apropie pe cer un meteorit imens

și am știut că el va distruge planeta

la fel cum s-a întâmplat cu dinozaurii și cum văzusem eu

într-o animație când eram foarte mic

eram disperat că trăiesc apocalipsa fără tine

dacă eram regizor aș fi făcut după aia un film clișeic

„Hiroshima-Sarajevo-Siberia-Craiova, mon amour”

dar nu sunt.

am închis ochii și ai apărut, dar erai tot foarte departe

i-am deschis și mă luasei de mână

de pe malul celălalt al fluviului și cred că au zis că ai

putea sta așa toată viața.

aparent, nu prea mult.


m-am uitat iar la cer și lângă meteorit apăruseră și doi sori și mai mari


-mai mari decât ce?

-nu știu…decât credeam


încă mă țineai de mână, dar ți se afundaseră ochii în orbite

și mirosea a ars.


-ce a ars?

-uriașii mici ce s-au transformat în oameni mici la crematoriu-n cruce

-în descântece

mereu e un murmur și un scâncet

plin de hiene vii ca fantomele uzinelor de lux și a

limuzinelor muncitorești.


pare că pot să apuc sorii și meteoritul

toți se vor ciocni aici pe Pământ

dar tu te umfli până peste poate și tragi în nări tot Timpul

și-ncep să nu te mai zăresc

sunt distras de un vuiet de sus

sorii sunt, de fapt, Tu și meteoritul ești tot tu

mai ai două picioare și un nor în loc de trunchi sub care stă capul

la stânga mea


cel mai mare coșmar al meu e când se dedublează persoane

și nu mai știu care e reală

ca și cum nu ar putea fi ambele

asta se întâmplă și acum în garsoniera de pe mal

când ești cei doi sori și meteoritul și veniți să ștergeți toată

viața de aici,

înainte ca eu să aflu dacă mihaela și dan din scrisoarea pe care

ai găsit-o în cartea aia veche de Galaction

chiar s-au căsătorit.


***



Cristian Ciulică (n. 1997) a absolvit în 2019 secția de Matematică a Facultății de Matematică și Informatică a Universității din București și în 2021 un masterat la aceeași instituție. A publicat în 2019 volumul de poezii Sieland la editura Herg Benet.