#poeziadeGOLAN: poeme inedite de Cristina Boncea

o copilărie plină de terori


oribil haos, satanic blestem

abis tenebros, decadent și solemn

doar cimitire, numai morți vii

astfel îmi amintesc de copii.


violență atroce, strigăt de luptă

ură grotească, ură mocnindă

bolovani aruncați, amenințări

o copilărie plină de terori.


nicio siguranță a zilei de mâine

a-ntoarcerii acasă, nici gând de-o minune

doar disperare, eternă, greoaie

într-un suflet prea mic ce se stinge-n văpaie.


o fugă frecventă de cei zdrobitori

ai viselor mele născute din flori

o fugă hapsână, cu inima-n gât

protejând ce-i al meu, tot ce am mai sfânt.


„ascunde-ți comoara, n-o da nimănui

toți luptă în haită, tu ești fară cuib

ascunde-te bine, sub ziduri terestre

până trece războiul ce nu mai trece…”


erori simultane, haotice lanțuri

în jurul gleznei ce visează dansuri

să mă ridic la cer îmi doream

să fiu salvată de îngeri la geam


doar urlete, întuneric flămând

dureri ascuțite, suflet bolând

plânset în noapte, liniște-n zori

o copilărie plină de terori.


„și cum să mai scap de-un așa destin?…”

o fugă ferventă, în sânge venin

„mă vor prinde din urmă, mă vor devora

dar nu vor atinge comoara mea.”


în pământ, în adâncuri, mi-am lăsat suflul

și ei când mă cheamă se joacă cu duhul

„eu v-am părăsit, bestii feroce

copii și bătrâni, voi demoni cu voce!”