Poezie moleculară|Miruna Romanciuc: „Medicina și poezia sunt celule ale aceluiași corp: emoția”



Pe Miruna Romanciuc am cunoscut-o propriu-zis la Alba Iulia Stand-Up Poetry 2021, eveniment despre care am scris aici. O cunoșteam, însă, dinainte: de fapt, cred că întâi am devenit cititoare entuziastă a poemelor de la poezie moleculară și abia apoi am procesat cine e autoarea acestora. Miruna Romanciuc citește mult, scrie cu atenție și este proaspătă absolventă de Medicină și rezidentă la neonatologie.


Acest interviu a apărut dintr-o curiozitate personală cu care poate vor rezona și alți cititori: am vrut să aflu cum împacă atât de bine două domenii parcă fundamental diferite: știința de a salva trupurile oamenilor, medicina, cu aceea de a mai alina din spiritele noastre chinuite, poezia.




Unde se termină Miruna Romanciuc și unde începe poezia moleculară? Există o delimitare, de fapt, de vreme ce poemele tale includ, în cea mai mare parte, elemente din lumea medicală?

Greu de spus dacă există o delimitare reală. Am încercat de multe ori să definesc ce înseamnă poezia pentru mine. Am asemănat-o cu un act fiziologic într-un poem cu temă centrală chiar pasiunea pentru a scrie poezie, iar aici cred că a fost o dorință neconștientizată integral să aduc în același plan medicina și poezia, aparent fără vreo legătură, dar în realitate sunt celule ale aceluiași corp: emoția. În afara poeziei, sunt absolventă a facultății de Medicină, urmând să încep rezidențiatul pe neonatologie. Procesele fiziologice și patologice mi se par fascinante și totodată un substrat foarte bun pentru metafore. Caut în general contraste în ceea ce scriu, caut să spun lucrurile altfel. Totodată încerc să nu abuzez de acești termeni, lucru pe care îl făceam la început, și să respect poezia ca formă și mesaj.


De când scrii poezie și cum a ajuns ea și la alții (familie poate, prieteni, apoi publicul „larg”, cel online)?

Altă întrebare la care nu am un răspuns clar. Tendințele mele către poezie au rădăcini în copilăria precoce, din școala primară scriam poezii, în special dedicate mamei. Am continuat în generală, liceu, unde relația cu poezia a început să se răcească (am urmat un liceu cu profil real). La facultate ne-am separat aproape complet. Scriam foarte rar și doar pentru mine. Asta până în anul 5, când am aflat de un concurs de poezie organizat chiar de facultate. Am primit mențiune și am privit-o ca pe un feedback pozitiv, prin care m-am reapropiat de poezie. Simțeam că trebuie să scriu, m-am hotărât să iau poezia în serios, așadar am început să scriu zilnic. Nu a durat mult, exercițiul meu deloc consolidat într-o rutină a ars repede în toată frustrarea pe care o simțeam atunci când nu reușeam să-mi găsesc cuvintele așa cum îmi doream. A urmat o altă pauză, apoi deschiderea contului și lansarea online. Doar părinții și iubitul meu știau de implicarea mea în poezie și nu am ținut neapărat să fie altfel la acel moment.



Așadar, când și cum a luat ființă contul de Instagram @poeziemoleculara și cum îți explici succesul pe care-l are? A existat un plan de promovare și creștere sau cititorii vin natural în totalitate?

Odată cu începutul pandemiei, mare parte din timp a rămas brusc neocupată, ca un raft, pe care nu mi-a luat mult timp să realizez că vreau să-l umplu cu cărți de poezie. Am deschis contul din dorința de a relua acel exercițiu de creație început și abandonat, gândindu-mă că expunerea pe social media mă va responsabiliza cumva și îmi va oferi un feedback. La momentul respectiv doar părinții și iubitul meu știau de întoarcerea mea la poezie, iar niciunul dintre ei nu avea vreo legătură cu domeniul, deși mă susțineau și mă susțin sincer. Am frecventat diverse grupuri pe Instagram care pivotau în jurul poeziei, m-am apropiat de oameni care făceau același lucru ca mine și am făcut tot ce am putut să învăț de la cei pe care îi apreciam. Nu am avut un plan de promovare, nu am investit bani în sponsorizări, deși am primit oferte, nici măcar nu mi-am făcut reclamă pe contul personal sau în oricare alt loc de pe social media pe care îl frecventez. Îmi asumam prea puțin rolul de scriitor pentru asta (și acum mi se pare un cuvânt mare pe care simt că-l folosesc greșit). Mi-am dorit foarte serios să obțin vizibilitate într-un mod cât mai independent, nu mă pasionează un număr mare de follloweri dacă asta se petrece în urma unui schimb tip follow for follow, lucru care m-a scos și mă scoate în continuare din sărite cu falsitatea lui.