Sexul, dorința, fantezia: trecerea de la moralitate la semnificație



Desire is to own the wanting. (Esther Perel)


Mulți ani, poate prea mulți, aproape o luam la fugă când auzeam vorbindu-se despre sexualitate. Plexul solar primea, sub impulsul unui simplu cuvânt, comanda să se facă ghem. Minții i se aprindea semnalul roșu de alarmă. Terapia personală m-a ajutat să înțeleg mai multe despre mine ca ființă sexuală, dar în continuare îmi recunosc tendința de evitare a subiectului în anumite contexte și un soi de pudibonderie care încă nu știu cât la sută îmi aparține mie și cât mi-a fost transmisă de mediul în care am crescut. Poate tocmai de aceea interesul pentru complicata, fascinanta și atât de discutata sexualitate, ascuns pe parcursul primei părți a vieții, dar mai vizibil acum, e atât de mare.


Când am descoperit cărțile lui Esther Perel (terapeut de cuplu) și ale lui Michael Bader (psihanalist), tot ce știam, nu știam sau îmi imaginam că e bine sau rău în sexualitate a fost aruncat în aer. Și bine a fost că s-a întâmplat așa. Când am văzut filmul ”Touch me not”, un film inconfortabil, dar profund, mi-am dat seama că mai am multe de trăit și înțeles. Binele și răul atent croșetate până acum nu au ce căuta în încercarea de a înțelege sexualitatea ca forță a vieții, ca modalitate de exprimare creativă a omului, ca punte spre cele mai ascunse cotloane ale psihismului.


Etica și morala au limitele lor când vine vorba despre înțelegerea sexualității. Nu poți înțelege ceva ce îți este interzis să faci decât în anumite limite ce țin de vârstă și statut social. Nu poți trăi în plenitudine o experiență pe care inconștientul tău o cataloghează ca fiind imorală. Astfel că, strict din punct de vedere al înțelegerii sexualității ca proces psihologic strâns legat de conținuturile ascunse ale vieții interioare, etica, morala și păcatul trebuie lăsate un pic la o parte.


Sexualitatea e acea zonă a vieții pe care cu toții am explorat-o clandestin, apoi, adulți fiind, ne așteptăm și se așteaptă de la noi să știm foarte clar cine suntem, ce vrem, ce ne place, ce nu ne place și, pe deasupra, să comunicăm nestingherit toate aceste lucruri partenerului. Or, aceasta este o utopie. Uneori e nevoie de ani buni ca să ne putem răspunde la întrebarea cine suntem ca ființe sexuale și de alți ani buni ca să o putem exprima față de partener.

Cu cine nu se împacă dorința


Acum niște ani aș fi spus: cu obișnuința. Cu sentimentul că nu mai ai ce cuceri, pentru că deja ai cucerit. Cu certitudinea că ai și simți că ți se cuvine ce ai. Azi știu că, pe lângă toate astea, mai există ceva ce reduce dorința, ceva greu de acceptat dacă nu facem un salt dincolo de miturile iubirii.


Dorința sexuală nu se înțelege prea bine cu intimitatea emoțională puternică. La începutul înflăcărat al oricărei relații este posibilă fuziunea atât la nivel fizic, cât și emoțional pentru că limitele dintre parteneri sunt încă definite extern. Ei nu se cunosc, sunt în proces de cunoaștere, iar acest proces include un spațiu gol. Spațiul dintre ei e lăsat în slujba imaginarului, a scenariilor legate de cum vor umple acel spațiu. Nu te cunosc, dar sunt liber să-mi imaginez orice despre tine și noi. Acel te vreau al dorinței e expresia lui nu te am, pentru că ești separat de mine. Te pot avea doar dacă fac ceva pentru a te avea, dacă te caut, dacă umplu spațiul dintre noi cu dorință, dacă am ce granițe să trec ca să ajung până la tine. Dorința sexuală necesită o distanță suficient de mare pentru a-l putea vedea pe celălalt separat de noi. E greu, aproape imposibil, să rămânem atrași de cel care și-a abandonat sentimentul de autonomie.


Paradoxul actual al relațiilor intime este că ne dorim siguranță, dar nu știm că siguranța pe care ne-o dorim aduce cu sine renunțarea la spațiul dintre noi, vital pentru ca pasiunea să nu moară. Esther Perel spune că inteligența erotică tocmai asta înseamnă, să creezi o distanță și apoi să aduci acest spațiu nou creat la viață. Iar și iar. Tot ea face o paralelă între procesul respirației și reconcilierea forțelor antagonice care stau în spatele libertății și angajamentului. Nu putem doar inspira sau expira, trebuie să le facem pe amândouă ca să trăim. La fel e și cu pasiunea și intimitatea. Tensiunea acestor două forțe e ceva ce are nevoie de acceptare în viețile noastre, nu de rezolvare.


Siguranța confortului permanent care duce la obișnuință și chiar intruziune în viața emoțională a celuilalt poate fi înlocuită cu siguranța dinamică într-o relație. Accept că nu știu totul despre partener, iar el nu știe totul despre mine și mă comport ca atare. Îl caut, îl las să mă caute, căci căutarea lui e mai plină de semnificații decât găsirea. Întocmai ca în jocul de-a v-ați ascunselea, „acțiunea de a dori cu ardoare va fi întotdeauna mai intensă decât răsplata ei.” (Gail Godwin)

Fanteziile sexuale, poartă către o lume secretă?


„Dacă fanteziile și dorințele sexuale sunt privite ca soluții pentru problemele psihologice, dacă aceste probleme implică temeri și conflicte esențiale, atunci sexualitatea devine o fereastră importantă prin care putem vedea cum funcționează gândirea noastră.” (Michael Bader)

Multă vreme, fanteziile sexuale au fost văzute ori ca păcat, ori ca o compensare a celor frustrați, imaturi sau nesatisfăcuți. Dar ultimii ani și ultimele cercetări în domeniul sexualității arată că fantezia sexuală este o resursă imaginară de o valoare incontestabilă care oferă informații importante despre viața interioară, dinamica și conflictele ei. Erotismul este un spațiu alternativ în care rolul imaginației devine acela de a ne da voie să transcendem constrângerile morale și psihologice ale vieții cotidiene. Dificil de digerat, dar ceea ce ne excită ia naștere din rănile și frustrările copilăriei și este deseori în conflict cu imaginea noastră despre sine, cu convingerile noastre ideologice. „Interdicțiile pe care le susținem atât de viguros pe lumină sunt adesea cele pe care ne face plăcere să le încălcăm pe întuneric.” (Esther Perel)


Fantezia sexuală nu lucrează după aceleași principii ca alte fantezii, ci implică o simulare, o prefacere. Mă prefac că joc anumite roluri, iar asta spune ceva despre mine. Nu devin acele roluri, deci nu trebuie să-mi fie teamă. Eu dețin controlul asupra fanteziilor mele. La fel ca visele, fanteziile semnifică mult mai mult decât par să fie la suprafață, de aceea e foarte important să nu fie luate ad litteram. De exemplu, în cazul multor femei, fantezia sexuală a seducției silite asigură o integrare în siguranță a agresivității sexuale, nicidecum o dorință de a i se face rău. În cazul bărbaților, fanteziile lor cu femei ce reprezintă în mod simbolic staruri porno ascund nevoia de a relaționa cu femei sănătoase, care simt plăcere și sunt încântate să o primească și să o ofere. Cuvintele-cheie sunt control și simulare. Fiecare dintre noi avem control asupra conținuturilor noastre fantasmatice și știm în orice moment că este un joc. Jack Morin, terapeut sexual, spune că imaginația erotică este ingenioasă în distrugerea, transformarea și repararea traumelor trecutului.


O doză de egoism, supunere, dominație, furie, agresivitate, putere, control. Dacă luăm aceste cuvinte și le punem în dinamica fanteziilor sexuale cu sensul lor din dicționar, poate că impulsul e să întoarcem capul în altă parte și să zicem că nu merg alăturate în aceeași propoziție. Dar dacă ele sunt transpuse în joacă, pot fi sursa unor mari plăceri, construirii unei mari încrederi între parteneri și a unei intimități în care au loc libertatea și spontaneitatea. Puterea sexuală nu este în mod inerent rea, iar furia sau agresivitatea din spatele exprimării sexuale nu trebuie eliminate, ci înțelese și integrate. Michael Bader vorbește de neîndurare sexuală, Esther Perel îi spune intimitate erotică, dar amândoi par să se întâlnească într-un punct comun. Ei sunt de acord că e nevoie de o capacitate sănătoasă de a fi egoist, de a fi capabili atât să intrăm în corpul/spațiul erotic al altei persoane fără teama că vom fi anihilați, cât și de a intra în propriul corp/spațiu erotic, în prezența celuilalt, fără teama că atunci când vom reveni el nu va mai fi acolo.


Acceptarea și exprimarea propriei sexualități pare a fi un drum lung, deseori anevoios, dar cu o putere uriașă de revelare a sinelui profund, a celor mai ascunse dorințe ale noastre, nu doar cele ce țin de sfera erotică, ci și cele care ne motivează profund și ne conduc subteran viețile. De aceea, devoalarea propriilor fantezii, pe care să le putem recunoaște mai întâi față de noi înșine, ar putea fi un bun punct de pornire către autenticitate și asumare. Și, aproape sigur, către relații din care nu vor mai lipsi libertatea și spontaneitatea.