TIFF. După douăzeci de ani



A fost și TIFF 20. Cel mai mare de până acum. Am fost prezent de la prima ediție, la toate minus una. Acum am venit să sărbătoresc alături de prieteni, colegi, cunoscuți și „complet necunoscuți”.


„Mușchetarii” Tudor și Oana Giurgiu și Mihai Chirilov au crescut și au tot crescut și au ajuns la maturitate și profesionalism maxim într-un festival care e cunoscut și apreciat pretutindeni în lumea filmului, care face și deliciul Clujului, pe care l-a pus pe hartă cu mult înainte de Electric Castle și Untold.


Un număr record de filme românești noi, de la România sălbatică, (r. Dan Dinu, Cosmin Dumitrache), film documentar la care s-a muncit cam zece ani (premiera în septembrie), la Tata mută munții (al doilea lungmetraj al lui Daniel Sandu, care poate fi văzut pe ecrane), Neidentificat (r. Bogdan George Apetri, din 6 august în cinema), Întregalde (noul Radu Muntean, premiera tot 6 august), Otto barbarul (Ruxandra Ghițescu, premiera în septembrie), După 40 de zile (Andrei Gruzsniczki, din 20 august în cinema ), Spioni de ocazie (r. Oana Giurgiu), Complet necunoscuți (r. Octavian Strunilă), un remake românesc al comediei italiene Perfetti Sconosciuti, Căutătorul de vânt (r. Mihai Sofronea), Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie (r. Andrei Huțuleac) și, tot de el, #dogpoopgirl, Scara de Vlad Păunescu, Holy Father de Andrei Dăscălescu (care se poate vedea pe HBO Go), plus scurtmetrajele de rigoare.


Marele premiu, Trofeul Transilvania, l-a luat un film rusesc: Vânătorul de balene de Philipp Yuryev, premiu înmânat regizorului de balerinul Sergei Polunin, invitatul special al TIFF 20, care a făcut furori cu un show sold out la Castelul Bonțida.


Acuma, despre TIFF-ul meu. A început ca de obicei cu problema drumului, rezolvat cu un Blabla suprarealist, cu un maramureșean în prima lui experiență de ride sharing. Am dormit prima noapte la niște prieteni (mersi, Cristina & Robi), am prins o furtună de Vrăjitorul din Oz în prima mea zi de TIFF, cu un potop fantastic. Am fost la gulașul maghiar la Muzeul de Artă, am fost la gin tonic party la Casa TIFF, dar nu am băut gin, am așteptat shuttle-ul ca să ne ducă în locații îndepărtate și inedite (petrecerea de final la CRIEC), am ratat filme (Annette, filmul-surpriză al festivalului, direct de la Cannes, muzicalul polarizant al lui Leos Carax cu cei de la Sparks, dar aud că vine în cinematografe), din cauză de mingling și catch up, la petrecerile și cocktailurile organizate ca pe vremuri, cu mențiunea că și la TIFF vine poliția să închidă petrecerile care depășesc orele oficiale de închidere.


Am iubit discursul lui Nae Caranfil, premiul de excelență al ediției 20, și mi s-a părut incredibil că nu a luat acum finanțare la CNC! Întreaga Piața Unirii a aplaudat cînd Nae a povestit avatarurile lui și faptul că, în viziunea CNC, este un regizor mediocru! Cu umor și multă ironie, Caranfil a dus discursul într-o zonă dulce-amară, la fel ca universul personajelor sale.




Am felicitat-o pe actrița Cezara Dafinescu pentru premiul de carieră, pe domnul Luca Sabin care este revelația filmului Întregalde — Kente Aron!, debutant la 79 de ani, găsit genial și providențial de Radu Muntean printr-o pură întâmplare, pe veteranul actor brașovean Mircea Andreescu (După 40 de zile), l-am revăzut pe legendarul regizor maghiar Istvan Szabo, invitat special, prezent cu noul său film, Raport final, am primit noua carte a fostului meu profesor, criticul Valerian Sava (Post/neoistoria filmului românesc), am suferit de căldură și de mai multă căldură într-un final de iulie incandescent și am sperat ca furtuna și ploaia dinaintea galei să se oprească, ceea ce s-a și întâmplat, un alt miracol de TIFF la Cluj. Festivalul a crescut în 20 de ani imens, devine neîncăpător chiar și pentru un oraș atât de mare, cu 1000 de invitați, 370 de voluntari, și un număr record de 100.000 de spectatori, în 17 locații de exterior și interior, un total de 179 de filme din 47 de țări! Bravo, TIFF, de-abia aștept să ne vedem la ediția 21!