„Un Cernobîl sentimental”

„Ori suntem golani, ori nu suntem?”



Raluca Feher semnează două romane atît de crude, care tratează – hiperrealist – teme atît de serioase și dureroase, încît e nevoită mai întîi să inventeze personaje care să povestească toate astea. În primul său roman, „Să nu rîzi:((”, înainte de a se sinucide, Diana îi trimite Ralucăi un manuscris pe care scrie „Să nu rîzi:((” – titlul romanului, în care povestește viața ei și a familiei din care face parte, în special relația dintre ea și mamă-sa (adică invers), între mamă-sa și taică-so, restul familiei, restul lumii („Cartea asta, Să nu rîzi:((, este cartea pe care niciunul dintre noi nu vrea să și-o amintească. Umilințele, lașitățile, supușenia și metamorfoza ratată, în loc să devină fluturi, am rămas niște larve rele, înjurînd în barbă universul pentru incapacitatea noastră de a zbura (...) Această carte, Să nu rîzi:((, este scrisă la persoana întîi de Diana, fata care a murit, și este o carte despre părinții ei, mai degrabă despre mama ei, Mily, Maria Matei din Găujani, Giurgiu. Apare și Vick, Victor, tatăl ei, și mai apare și Vlad, fratele ei, și alți unchi și mătuși trec prin cadru, dar este despre Diana și Mily, fiică și mamă. Eu i-aș zice Cea mai lungă crimă din lume”).


Raluca Feher o întrerupe foarte rar pe Diana, doar ca să ne mai spună cîte ceva despre Diana, altfel, prea principal personaj e mă-sa, Mily, o țărancă dintr-un sat de pe lîngă Giurgiu care se mărită c-un brașovean („Odată cu soțul brașovean, maică-mea s-a căsătorit cu toată aroganța ardelenească”), îi toarnă doi copii și nu lucrează niciodată, „sacrificîndu-se” pentru copiii pe care-i judecă, blestemă și urăște cam la fel de mult ca pe soțul ei, și-n jurnal(ul secret), și – făţiş – în viața de zi cu zi („Ce-am făcut rău, Dumnezeiaşule, ca să fiu pedepsită cu un animal de soţ şi cu bestiile astea de copii?”). Relaţia dintre fiică şi mamă este extrem de tensionată, iar Raluca Feher nu dă nici o şansă nimănui – unicul personaj care la sfîrşitul cărţii mai e în viaţă e la balamuc. Dar cartea se citeşte cu mare interes, fiind foarte bine scrisă, cu multă îndemînare & forţă.


În cel de-al doilea său roman, publicat la aceeaşi editură – Trei –, „Te iubesc, dar nu pe tine” (2021), ca să scrie – în stilul ei – o carte despre (ne)iubire, Raluca Feher inventează iar un personaj care să facă asta în locul ei şi care să semene cu personajul ei (de fapt, al lor) principal – Mara (căreia, fie vorba între noi, i se potriveşte mai mult Amara). O numeşte FVSCI („fata care voia să scrie o carte despre iubire”), o face să sufere exact ca Mara – din iubire – şi o pune la scris. O carte foarte dură despre intimitate, dragoste, relaţii, un roman psihologic la fel de direct ca „Să nu rîzi:((”, scris exact în acelaşi stil.


Mara e o fată matură, cu un loc de muncă foarte bun, care a avut mai multe relaţii de iubire, cu tot felul de bărbaţi, de toate vîrstele şi straturile sociale. După ce a fost părăsită de iubitul mai tînăr cu zece ani decît ea (FI, de la fostul iubit), cu care a avut o relaţie de opt ani şi jumătate, intră în cea mai toxică relaţie posibilă, cu TP („un nene care se prezintă Tata Pizdelor”). TP nu are ocupaţie, ba da – ocupaţia lui de bază e s-o jignească, s-o pună la punct cît mai josnic, s-o dispreţuiască, pălmuiască & îmbrîncească mereu, să-i desfiinţeze bucuriile şi s-o umilească pe Mara – cartea e plină de astfel de… pilde, căci omul are impresia că-i spune adevărul („Tu crezi că-mi place să iubesc o vacă? întreba el”), ca un prieten, nu ca foştii ei iubiţi, care doar ar fi profitat de poziţia ei socială şi de banii ei („Sclavul te aşteaptă, du-te-n gîtu mă-tii la el, minte-te în continuare”). TP nu e un personaj care ia locul mamei din „Să nu rîzi:((” doar pentru că mama e şi aici un personaj destul de important, practic toate fricile Marei vin din jignirile ei din trecut („Interdicţiile copilăriei şi adolescenţei, mămică-sa zbierînd cu ură: nu ai voie să ieşi afară, eşti urîtă, eşti murdară, cu cine dracu’ semeni?, eşti proastă…”)


În concluzie, „Mara nu a găsit dragostea” („Vrei să afli ce este dragostea? Încordează-ți stomacul, pumnul o să vină degrabă în plex”), iar „Te iubesc, dar nu pe tine” nu este „o carte de dragoste, ci o carte despre neputinţă”, care redă perfect „criza sentimentală a femeii de 46 de ani”. Lectură utilă!


Text publicat în varianta electronică și cea tipărită a Revistei Golan, nr. 1, ediția de toamnă 2021.